Ion Ceban anunță mecanismul de compensații la căldură. Plătim factura Guvernului

Noul tarif la gazele naturale va genera cheltuieli considerabile pentru bugetul capitalei. O spune primarul Chișinăului Ion Ceban, potrivit căruia municipalitatea va achita 40% din factura la încălzire pentru toți locuitorii urbei care au venituri mai mici de 3 mii de lei, pentru fiecare membru al familiei. Edilul spune că în perioada rece a anului presiunea pe buget va fi enormă și va necesita redirecționarea fondurilor de la proiecte de infrastructură pentru a asigura achitarea facturii oamenilor, notează IPN.

Primarul Chișinăului spune că administrația centrală are restanțe față de primăria Chișinău încă din perioada rece a anului, când municipalitatea a asigurat plata facturii instituțiilor sociale. Edilul spune că primăria Chișinău achită pentru incompetența guvernanților care au negociat un contract defectuos cu Gazprom.

„Fondurile pentru întreținerea instituțiilor sociale, școli, grădinițe, nu sunt nici pe departe suficiente și n-au fost prognozate luându-se în considerare un asemenea tarif. Deci, municipalitatea trebuie să achite diferența. Plătim factura Guvernului. Ceea ce înseamnă că acești bani, e vorba de sute de milioane de lei, nu vor ajunge la proiecte de infrastructură. Sper ca măcar o parte din cheltuieli să le putem recupera, pentru că este de datoria Guvernului să asigure administrațiile publice locale cu bani, nu doar Chișinăul, toate primăriile din țară, pentru a acoperi aceste cheltuieli generate de noul tarif”, a spus Ion Ceban în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

În același timp, primarul dă asigurări că și în această iarnă, municipalitatea va achita o parte din factura la încălzire pentru familiile cu venituri mici. Astfel, suma de 40% din valoarea facturii va fi transferată direct către furnizor.

„Toate familiile, unde pentru fiecare membru este un venit mai mic de 3 mii de lei, iar în cazul familiilor tinere, un venit mai mic de 5 mii de lei pentru fiecare membru, beneficiază de compensații direct la furnizor. Termoelectrica este cea care asigură cu căldură marea majoritate a blocurilor din Chișinău. Atunci când vine factura pentru perioada rece a anului, din octombrie până în aprilie, municipalitatea, din bugetul municipal, alocă 40% pentru fiecare factură pentru cele două segmente de populație. Asta înseamnă câteva zeci de mii de apartamente beneficiare. Presiunea pe buget a crescut substanțial și aici nu avem nicio compensație de la bugetul central. Dacă anterior factura era 2 mii de lei, primăria achita 800 de lei, adică 40%. Factura deja va fi 5 mii de lei și peste 2 mii de lei va fi contribuția municipalității la plata acelei facturi”, a precizat primarul Chișinăului.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a elaborat un proiect de hotărâre prin care acceptă parțial solicitarea Moldovagaz de majorare a tarifului. Dacă proiectul va fi aprobat, de la 1 august vom achita 22,26 lei pentru un metru cub de gaz.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.