Ion Botnaru: Britanicii au înțeles că moldovenii vor continua și la anul procesul politic inițiat

Republica Moldova a figurat printre nominanții la titlul „Țara Anului 2021” în versiunea publicației britanice „The Economist”, fapt remarcat pe rețelele sociale de Ion Botnaru, fost șef al diplomației moldovenești și conducător al unei subdiviziuni a Secretariatului ONU, relatează IPN.

Alegerea experților britanici s-ar putea datora evoluțiilor generate de alegerea președintelui pro-european Maia Sandu, dedicată combaterii corupției, și a constituirii majorității PAS în Parlament. În legătură cu evidențierea Moldovei pe arena internațională, Ion Botnaru consideră că „britanicii au intuit deja valurile unui intreg proces politic la noi!”. Experimentatul diplomat crede că lucrurile se datorează tranziției Moldovei de la „locul de scurgere a spălătoriei de bani rusești” și îndeamnă „să ne grăbim, fraților, cat mai departe de "sink-urile" (chiuvetele, locurile de scurgere – n.r.) ale fostei metropole și în anul care vine!”.

Vorbind despre fundalul actualei selecții, „The Economist” notează că pandemia a continuat să facă ravagii, deoarece vaccinurile concepute genial au fost distribuite inegal și au apărut noi variante, precum Omicron. În multe țări, libertățile civile și normele democratice au fost erodate. Principalul lider al opoziției din Rusia a fost închis. Susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul american. Războaiele civile au cuprins Etiopia și Myanmar. Cu toate acestea, în plin întuneric, câteva țări, printre care și Moldova, au strălucit.

Publicația, la care trag cu urechea guvernele din întreaga lume, precizeză că întâietatea pentru anul 2021, care a fost acordată Italiei, nu se dă „celui mai mare sau celui mai bogat, sau celui mai fericit”, dar celui care, în viziunea decidenților, „au mers înainte cel mai mult”, având în vedere abordările promovate de guvernanți. Printre ultimii câștigătoti ai titlului s-a numărat Uzbekistanul (pentru abolirea sclaviei – (așa apreciază autorii – n.r.), Columbia (pentru împăcarea națională) și Tunisia (pentru instaurarea democrației), scrie „The Economist”.

Comentând clasarea Italiei în topul clasamentului de anul acesta, Ion Botnaru ironizează că performanța se datorează „nu pentru că selectionata tarii a cucerit titlul de campion al continentului la fotbal sau pentru că au luat premiul întâi la Eurovision. Totul ține de performanta politică a guvernului...”

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE