Ion Bambuleac: Este de datoria statului să asigure sănătatea civică a cetățenilor săi

Războiul Rusiei în Ucraina nu este perceput uniform în Moldova. Există grupuri etnice, de vârstă, lingvistice care cel puțin consimt invaziei marcate de simboluri fasciste. Dar există și lideri de partid care sfidează legea, promovând interesele expansioniste ale unui stat străin, în timp ce autoritățile legale nu sunt capabile să asigure o coeziune, o solidaritate națională în fața pericolului existențial pentru țară. Aceste idei se desprind din raționamentele ofițerului de protecție proceduri de azil Ion Bambuleac de la Centrul de Drept al Avocaților, în cadrul dezbaterii publice „Refugiații ucraineni: șaptezeci și cinci de zile de conviețuire pașnică în Moldova pe timp de război în Patria lor”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

„Ieri a fost marcată Ziua Europei. Pentru refugiați, este greu să-și închipuie o comemorare a victoriei (de altă dată), în timp ce țara lor este în război. Cred că ei au marcat viitoarea pace, pacea care ar urma să se instaureze în țara lor”, a punctat expertul.

Probabil, cel mai pregnant, paradoxurile caracteristice fenomenului de refugiați se manifestă în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Autoritățile separatiste nu sunt încadrate în sistemul global de ajutorare a refugiaților, dar fluxul de refugiați nu a ocolit malul stâng al Nistrului, există chiar o statistică în acest sens. „De bombardamente și de ocupație au fugit nu numai cetățenii cu viziuni patriotice, dar și persoane cu pașaport rusesc sau alte cetățenii. Putem să ne imaginăm că sub aripa Tiraspolului, protejat de Rusia, au ajuns o anumită categorie de persoane. Dar există diferențe de percepție a războiului și între persoanele care s-au refugiat pe teritoriul controlat de Chișinău. Dreptul la protecție îl au toți, despre percepțiile și atitudinea lor față de ceea ce se întâmplă în Ucraina putem vorbi după ce se acordă ajutorul necesar”.

Fiind solicitat de moderator să spună ce crede despre reacțiile ucrainenilor la diverse invective cu care aceștia se pot confrunta în stradă din partea susținătorilor lui Putin, Ion Bambuleac a atras atenția la diferențele care există între ucrainenii proaspăt sosiți și cei stabiliți de mai multă vreme sau chiar înrădăcinați în spațiul moldovenesc.

Dânsul a subscris ideii că și unii reprezentanți ai etniilor din Moldova s-au manifestat pe parcursul timpului ca susținători ai partidelor propuse și a liderului de la Kremlin. „Eu cred că aceasta este o problemă nu numai a comunității ucrainene. Divizarea atât din mediul refugiaților, cât și din societatea moldovenească, care este una polietnică, vine din componenta informativă, cognitivă, care constituie fundalul de zi cu zi al oamenilor, dar și din nostalgiile față de trecut, pe care oamenii din timpurile respective încearcă să le mențină în prezent, să le perpetueze”, a opinat vorbitorul.

În aceste condiții, este „de datoria Republicii Moldova de a consolida societatea într-așa mod, încât spiritul civic să se bazeze pe valori comune, care să asigure conviețuirea armonioasă a tuturor diverselor ei componente: suntem Republica Moldova cu interesele ei proprii, detașate de interesele unui lider sau regim politic”, a relevat expertul.

Dezbaterea publică la tema „Refugiații ucraineni: șaptezeci și cinci de zile de conviețuire pașnică în Moldova pe timp de război în Patria lor”, organizată de IPN, a fost ediția a 243-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.