În Republica Moldova 8 băieţi poartă numele de Hristos, iar 48 de fete – Stalina. Acestea sunt doar câteva din numele mai puţin tradiţionale pe care părinţii le-au dat copiilor în ultimii 5 ani. Potrivit Serviciului Stare Civilă, un băiat din Moldova poartă numele de Ion al IV-lea, transmite IPN.
Pentru fete părinţii aleg şi nume care să le reprezinte frumuseţea. Sunt 31 de fete cu numele Diamanta, 13 fete pe care le cheamă Graţiela, 6 fete cu numele Draga, 2 fete cu numele Cristalina. Nume mai puţin tradiţionale pentru fete sunt şi Eselia, Helia, Luizina sau Palerma.
Printre numele „astrale” pot fi întâlnite aşa ca: Soare, Luna, Stela, Mars, Mercur sau Galaction.
Băieţilor părinţii le dau şi nume ale filosofilor, Socrate, Platon, sau ale eroilor antici. 21 de băieţi au fost numiţi Odiseu sau Odisei în ultimii 5 ani. Mai puţin obişnuită este şi alegerea unor nume ca: Flor, Bondari, Israel sau Rudic.
Părinţi care au ales să-şi numească copiii inspirându-se din seriale optează pentru nume ca: Fernando, Isabela, Luis, Ludovic, Antonia, Rut şi Rachel. În Moldova sunt şi copii care poartă numele unor actori sau interpreţi consacraţi, ca Madona, Jenifer, Kim sau Karl.
Nume neobişnuite sunt şi Nurai, Batmir, Morc, Prinţ, Kain, Altina, Romela, Linfadora, Fantenia, Gratina, Gana, Octembrina.