Partidul Acțiune și Solidaritate a organizat duminică, 16 august, o acțiune de protest sub sloganul „Învingem hoția, oprim sărăcia”. Evenimentul a avut loc în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”. La manifestație au participat inclusiv cetățeni veniți din diferite raioane ale țării, care au păstrat distanța socială și au purtat măști, transmite IPN.
În cadrul manifestației, lidera PAS, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pentru conducerea de vârf a țării. „Suntem astăzi aici să spunem răspicat că nu vrem conducători corupți, incompetenți, mincinoși, care se ascund de popor după garduri și scuturile poliției. Noi vrem conducători care să ne respecte, să ne asculte, să ne protejeze. Noi vrem să putem avea încredere în cei care sunt în fruntea țării. Noi vrem să ne simțim în siguranță în țara noastră. Așa cum ne simțim în familie. Noi suntem aici să le spunem că timpul lor se apropie de sfârșit. Că vine timpul oamenilor buni. Noi suntem aici să le arătăm că oamenii buni sunt mulți și determinați”, a spus Maia Sandu.
Lidera PAS a reiterat apelul către deputați să revină în Parlament în mod de urgență, să adopte legile necesare ajutoarelor pentru agricultură, pentru economie, pentru asigurarea circulației oamenilor și pentru oprirea răspândirii virusului. „Noi suntem aici ca să le promitem că la toamnă o să-i alungăm de la guvernare și o să le cerem socoteală pentru toate fărădelegile pe care le fac”, a menționat aceasta.
Deputații PAS au vorbit despre problemele cu care se confruntă oamenii în această perioadă, criza sanitară, criza economică și seceta. Potrivit lor, corupția și incompetența actualei guvernări amplifică aceste probleme aducând sărăcie, nedreptate, incertitudine, disperare și izolare.
Vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, s-a referit la justiția din țară și a declarat că Igor Dodon „nu vrea ca oamenii buni să ajungă în funcții importante din justiție”. „El știe că oamenii buni îl vor pedepsi pentru fărădelegile pe care le-a comis de-a lungul timpului. El este interesat ca justiția să fie condusă de oameni ca el – mincinoși, incompetenți și corupți” a spus deputatul.
Alt deputat PAS, Lilian Carp, a menționat că acțiunea de protest nu ar fi avut loc, dacă guvernarea ar fi înțeles din prima prin ce va trece țara din cauza acestei pandemii și dacă ar fi înțeles că trebuie să voteze anumite legi pentru a ajuta oamenii. „Prin incompetența lor au băgat în pământ lumea. Prin incompetența lor țin copiii acasă. Copiii au dreptul la educație, au dreptul să meargă la școală, la grădiniță. Pentru aceasta este necesar de modificat legislația”, a spus deputatul.
Iurie Lozinschi, reprezentat al diasporei, a venit cu un mesaj către președintele țării. „Dodon, noi, cei din diasporă, nu vom uita că nu ai făcut nimic pentru a ne ajuta să revenim în țară. Acum, cerem anularea carantinei pentru cei care se întorc din țări mai puțin afectate de coronavirus. Vreau să fac și un apel către conaționalii mei din diasporă. Prieteni, în 2016 am arătat că suntem o forță. Îndemn pe toți să ieșim masiv și la alegerile prezidențiale din acest an, pentru a-l da jos pe Dodon”, a spus protestatarul.
Vlad Șuleanschi, antreprenor și proprietar de restaurant, a remarcat că Moldova este unica țară din regiune care nu are niciun program special pentru a scoate antreprenorii din criză. „Eu am fost personal la Igor Dodon, i-am explicat care este situația actuală în industria HoReCa și ce ar trebui de făcut. Ne-au ascultat, au făcut poze cu noi, le-au pus pe Facebook și cam atât” a spus antreprenorul.
Diana Crudu, producător agricol, a amintit că vineri, 14 august, guvernanții au spus că agricultura este un business și că agricultorii, sunt niște evazioniști. „Dacă agricultura este un business așa de bun, de ce vă investiți banii în televiziuni și supermarketuri și vă rupeți capul pentru aeroporturi și Metalferos? Guvernarea lucrează acum pentru a-i asigura lui Dodon încă un mandat”, a menționat femeia.