Investitori italieni îşi propun să construiască în Moldova un teren de golf, o pistă atletică şi două săli sportive

Câţiva oameni de afaceri din Italia îşi propun să investească în construcţia unui teren de golf în Republica Moldova. Deja au fost achiziţionate 40 de hectare de teren, unde investitorii planifică să construiască terenul de golf, dar şi un complex hotelier, o pistă atletică, două săli sportive. Investiţia este estimată la 20-25 de milioane de euro. Informaţia a fost prezentată de către preşedintele Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova, Nicolae Juravschi, la întâlnirea cu premierul Vlad Filat şi investitorii italieni, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al guvernului. Premierul Vlad Filat a spus că domeniul sportului are nevoie de investiţii solide, iar sportivii moldoveni de condiţii bune pentru pregătire. Investitorii italieni, la rândul lor, au menţionat că sunt interesaţi să demareze lucrările de construcţie cât mai rapid şi au dat asigurări că vor construi un complex sportiv modern şi bine dotat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE