Deşi volumul investiţiilor în active materiale pe termen lung în prima jumătate a anului curent a însumat 5,4 mlrd lei (în preţuri curente), cu o creştere de 1,5% (în preţuri comparabile) faţă de perioada similară a anului trecut, vicepremierul şi ministrul economiei Valeriu Lazăr apreciază această creştere „mult prea modestă” în raport cu necesităţile pe care le are economia naţională, iar procesul investiţional în Moldova ca unul „anemic”, transmite IPN.
„Dacă e să analizăm structura investiţiilor, vedem că 64,7% din acestea au fost efectuate din mijloacele proprii ale întreprinderilor şi persoanelor fizice. Cifra este în scădere cu 4,2% faţă de perioada respectivă a anului trecut. Întreprinderile, chiar cele care dispun de lichidităţi, preferă să le ţină în cont la bănci şi nu le investesc în dezvoltarea producţiei. Ceea ce denotă că ele se află într-o zonă de incertitudine, că îşi revin cu greu după criză”, a spus Lazăr.
„Situaţia a fost salvată de investiţiile publice, care au constituit în această perioadă 7,7% din volumul total al investiţiilor, de 1,7 ori mai mari faţă de semestrul I al anului trecut. Statul compensează, astfel, lipsa, deocamdată, de interes investiţional al sectorului privat . Este firesc ca statul să facă investiţii, în special, în perioadele economice mai dificile, pentru că potenţialii investitori se orientează după stat. Însă noi trebuie să facem totul, să revedem politicile investiţionale, ca să trezim apetitul de a investi al întreprinderilor. Pentru că statul, chiar şi unul mai puternic decât al nostru, nu va avea posibilitate să facă investiţii în toate sectoarele, unde este necesar, el nu poate să concureze şi să substituie sectorul privat”, a relevat Lazăr.
Alţi „salvatori” ai procesului investiţional din Moldova evidenţiaţi de Lazăr sunt investitorii străini. În ianuarie - iulie 2013, investiţiile străine directe în economia naţională (în valoare netă) au crescut de 1,5 ori faţă de perioada respectivă a anului trecut, cifrându-se la 122,9 mln. dolari sau în raport cu PIB acestea au constituit 3,5%.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova Leonid Cerescu a explicat lipsa de interes investiţional a întreprinderilor prin creşterea presiunii asupra agenţilor economici.
„Deşi se declară că toate eforturile instituţiilor statului sunt orientate la îmbunătăţirea mediului de afaceri, deşi a fost elaborată de către Guvern o Foaie de parcurs pentru ameliorarea mediului de afaceri şi investiţional şi sporirea, pe această cale, a competitivităţii întreprinderilor, la modul practic, situaţia se schimbă foarte puţin. Când trebuie să obţii un document pentru desfăşurarea afacerii, te ciocneşti de aceiaşi birocraţie, iar presiunea asupra agenţilor economici nu se micşorează, dimpotrivă, creşte. Luaţi proiectele de lege prin care se anunţă politica bugetară, fiscală şi vamală pe anul viitor şi o să vă convingeţi că e o mare diferenţă între prevederile proiectelor de lege respective şi acţiunile preconizate în Foaia de parcurs: amenzile cresc, contribuţiile obligatorii de asigurări medicale cresc, sunt şi alte lucruri, care nu par să fie în favoarea agenţilor economici”, a menţionat Cerescu.