Investițiile în ZEL au crescut cu 40% față de perioada similară a anului trecut

Numărul angajaților Zonelor Economice Libere este de 11 mii de persoane, în creștere cu 63% față de perioada similară a anului trecut. Iar până la finele anului, în ZEL vor activa 12,5 mii de persoane, iar în următorii doi ani numărul acestora va fi dublat. Estimări în acest sens a făcut vicepremierul Octavian Calmâc, ministru al economiei și infrastructurii, prezentând într-o conferință de presă rezultatele înregistrate în cele șapte Zone Economice Libere în nouă luni ale anului curent, transmite IPN.

Vicepremierul a menționat că în 2017 au fost create două subzone noi ale Zonei antreprenorialului liber Vulcănești, la Ciadîr-Lunga și la Comrat. O altă noutate este că Guvernul, prin completări la legislație, va putea încheia acorduri de investiții pentru realizarea proiectelor strategice pentru economia națională, ceea ce însemnă garanții suplimentare pentru cei interesați să vină cu capital în Moldova.

În total, în cele șapte Zone Economice Libere au fost atrase investiții în valoare de 350 mln dolari. Peste 62 mln dolari, în acest an, în creștere cu 40 la sută față de nouă luni ale lui 2016. Cele mai multe investiții s-au efectuat în ZEL Bălți (150 mln dolari). Câte 70 mln dolari s-au investit în ZEL Ungheni și ZEL Chișinău. „În următorii doi ani așteptăm investiții de până la 280 mln dolari, 250 mln dolari în ZEL Bălți, pentru că are cele mai multe subzone”, a specificat Octavian Calmâc.

În ceea ce privește volumul producției fabricate în ZEL, la 1 octombrie cifra era de 3,7 mlrd lei, iar până la finele anului se estimează că va atinge peste 5 mlrd lei Producția este diversă: huse pentru scaune, cablaj pentru mașini, materiale de  construcție, textile.

„ZEL sunt platforme industriale profitabile, care au importanță în economia națională, soluționând și probleme sociale. Doar în acest an au fost deschide patru mii locuri noi de muncă”, a conchis ministrul economiei și infrastructurii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE