Investiţii de circa un miliard de lei în regiunile Moldovei

În perioada 2017-2020, din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională vor fi realizate proiecte în sumă totală de circa un miliard de lei, fond care echivalează cu 1% din bugetul de stat. Este vorba despre proiecte de infrastructură, aprovizionare cu apă, managementul deşeurilor solide etc.  Despre aceasta a vorbit preşedintele raionului Glodeni, Ion Leucă, preşedintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, într-o conferinţă de presă la IPN.

„Fărâmiţarea teritorial-administrativă a Republicii Moldova în 33 de raioane şi provocările pe care le avem nu ne permite să soluţionăm problemele vitale cu care se confruntă comunităţile. Serviciile trebuie regionalizate. Doar prin efort comun vom soluţiona aceste probleme, iar pentru aceasta este nevoie de implicarea tuturor actorilor regionali din partea de nord a ţării. Astfel, datorită investiţiilor care vin din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, raionul Glodeni face primii paşi în dezvoltarea turismului, cu investiţii în rezervaţia naturală Pădurea Domnească, unde a fost deschisă o pensiune turistică, cu investiţii de 4,5 milioane de lei, care este pregătită pentru a primi turişti”, a spus Ion Leucă.

Preşedintele raionului Glodeni a amintit şi despre un proiect de 40 de milioane de lei, depus spre finanţare pentru a rezolva problema alimentaţiei cu apă potabilă a satelor Cuhneşti şi Balatina.

Ion Bodrug, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, a spus că proiectele implementate în regiunea de nord a ţării începând cu anul 2011 sunt într-o dinamică pozitivă. Investiţiile în primul an au fost de 20 de milioane de lei, apoi 40 de milioane, iar în acest an sunt prevăzute spre valorificare 54 de milioane de lei. „Solicitările de la administraţiile publice locale au vizat preponderent investiţii în infrastructură, dar am ţinut cont de proiecte care stimulează dezvoltarea economică a localităţilor per general”, a spus directorul ADR Nord.

Acesta a adus şi câteva exemple de proiecte deja implementate şi care au creat locuri de muncă, cum ar fi Incubatorul de afaceri din Larga, care este un centru multifuncţional. Au fost reabilitate mai multe porţiuni de drum. Pentru a sensibiliza locuitorii din zona de nord privind problema producătorilor de cartofi, în 2010 a fost organizat şi un Festival al cartofului.

„Acum primim consultanţă din partea Letoniei privind construcţia unei fabrici de prelucrare a cartofului ecologic. În acest an, pe teritoriul mănăstirii Zăbriceni, din raionul Edineţ, au fost plantaţi cartofi ecologici, care se cotează foarte mult pe piaţa europeană şi astfel se promovează agricultura ecologică”, a spus Ion Bodrug.

Un alt exemplu este şi Parcul industrial din Edineţ, care va fi dat în exploatare în acest an, pe teritoriul acestuia deja există un investitor din Ucraina care are o metodologie nouă de prelucrare a mărului, iar acest lucru ajută proprietarii de livezi să vândă merele la suc.

Zona economică liberă din Bălţi are deja 11 subzone. Cel mai mare investitor din nordul ţării, Dräxlmaier, şi-a exprimat intenţia de a-şi îşi extinde investiţia cu 20 de milioane de euro, pentru a oferi încă 800 de locuri de muncă noi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.