Întrevederi la nivel înalt la New York
Delegaţia guvernului Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Vlad Filat, a avut un şir de întâlniri la nivel înalt cu Ban Ki-Moon, Secretar General al ONU, cu Helen Clark, administrator al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), secretar general adjunct ONU, dar şi cu diaspora moldovenesacă, transmite Info-Prim Neo cu referire la comunicatele de presă ale Guvernului.
În cadrul întrevederii cu Ban Ki-Moon, Secretarul General al ONU, Vlad Filat a spus că Moldova susţine iniţiativele Secretarului General ONU în vederea creşterii rolului Organizaţiei în depăşirea provocărilor actuale la adresa păcii şi securităţii internaţionale, a crizelor economico-financiare, alimentare. Potrivit lui, Conferinţa de evaluare a implementării Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT) din mai 2010 va constitui un nou pas înainte în realizarea obiectivelor ONU de dezarmare la nivel global.
În discuţiile cu Helen Clark, administrator al PNUD, Vlad Filat a menţionat că Republica Moldova are nevoie de susţinerea UNDP, în special în ceea ce ţine de domeniul administrării publice.
„Am făcut o analiză şi am constatat că avem nevoie de circa 300 profesionişti în administrare publică, care ne-ar ajuta foarte mult în dezvoltarea statului şi în acest context mizăm pe sprijinul şi profesionalismul Dvs.”, a precizat Vlad Filat.
La rândul său, administratorul PNUD a apreciat faptul că Moldova a reuşit să negocieze un Acord cu Fondul Monetar Internaţional şi să stabilizeze situaţia bugetară, şi este gata să ofere Republicii Moldova asistenţă în domeniul de administrare, dar şi în ceea ce ţine de combaterea fenomenelor negative în legătură cu schimbarea climei. PNUD va ajuta Republica Moldova şi în pregătirea de adunarea donatorilor ce va avea loc în luna martie la Bruxelles.
În cadrul întrevederii cu diaspora moldovenească din SUA, Vlad Filat a făcut o prezentare a situaţiei social-economice şi politice din ţară şi a expus priorităţile guvernului. Totodată, premierul a menţionat că cetăţenii moldoveni stabiliţi peste hotare contribuie direct la consolidarea imaginii externe a Republicii Moldova.
Prim-ministrul a menţionat că, în condiţiile în care o parte din populaţia ţării este plecată peste hotare, inclusiv în SUA, promovarea şi protejarea drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova reprezintă una din priorităţile guvernului. În context, premierul a anunţat că se poartă negocieri referitor la prelungirea termenului de valabilitate a vizei de muncă în SUA pentru cetăţenii moldoveni de la 3 la 30 de luni.
Membrii şi fondatorii Asociaţiei „Moldova pentru Democraţie şi Dezvoltare”, fondată în 2008, obiectivul primordial al cărora este informarea cetăţenilor stabiliţi la New York asupra situaţiei şi evenimentelor din Republica Moldova, promovarea valorilor naţionale şi asigurarea legăturii cu ţara, au menţionat necesitatea unor legături strânse dintre cetăţeni şi reprezentanţele diplomatice ale Republicii Moldova în vederea realizării unor acţiuni comune cu susţinerea guvernului.
Ei au spus că sunt gata să lanseze mai multe proiecte, prin care tinerii din Republica Moldova ar putea beneficia mai intens de experienţa americană.
Delegaţia guvernamentală efectuează în vizită oficială în SUA în perioada 19-23 ianuarie.