Întreprinderi mici şi mijlocii din Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Italia şi Ungaria vor participa în perioada 21-23 aprilie la primul Forum Economic în domeniul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii organizat de Centrul Interregional de Advocacy şi Diplomaţie. Evenimentul se va desfăşura în oraşul Arad (România) şi se adresează atât întreprinderilor din regiunea transfrontalieră, cât şi instituțiilor şi organizațiilor ce sprijină întreprinderile.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele Centrului Interregional de Advocacy şi Diplomaţie pentru Moldova, Adrian Furculiță, a declarat că prima ediţie a Forumului se va concentra pe dezvoltarea economică în context regional şi internațional, orientând viziunile întreprinderilor spre premise de dezvoltare a afacerilor. Subiectele puse în discuție vor viza dialogul social transfrontalier, cooperarea economică între întreprinderile din industria uşoară, agricultură, sectorul imobiliar etc.
Președintele Centrului Interregional de Advocacy şi Diplomaţie pentru România, Antoniu Martin, a spus că zona de vest a României, unde va fi organizat forumul, şi anume oraşul Arad, e o zonă foarte bine dezvoltată sub aspect agricol. Zona respectivă are mii de rezidenți şi investiții străine. Acesta şi-a exprimat dorința ca evenimentul să devină o platformă de dialog şi o punte de legătură între oamenii de afaceri din statele participante, dar şi un model pentru alte judeţe din România.
Antoniu Martin a subliniat că organizatorii îşi doresc ca evenimentul să ajute mediul de afaceri şi întreprinderile mici şi mijlocii să facă faţă provocărilor economice din regiune. Numărul participanților înscriși deja bucură, pentru că s-au arătat cointeresate şi autorităţi locale din Moldova, consilieri locali etc., a menționat președintele Centrului Interregional de Advocacy şi Diplomaţie pentru România.
Participarea la forum este gratuită. Înscrierea mai este posibilă pe parcursul a două săptămâni.