Vitalie Grușco, locuitor al orașului Fălești și membru al Asociației întreprinzătorilor din localitate, se plânge că a fost lipsit de o gheretă care îi aparținea și de bunurile din ea, inclusiv bani.
Într-o conferință de presă la IPN, antreprenorul a relatat că între membrii Asociației întreprinzătorilor din Fălești și Uniunea Cooperativelor de Consum din oraș s-a iscat un conflict legat de pretinse datorii pe care le invocă ultima.
Întreprinzătorii își desfășoară activitatea pe un teren care aparține Primăriei, dar care a fost arendat o perioadă de Uniunea Cooperativelor de Consum, respectiv aceasta încasa taxele pentru comerț de la întreprinzători. Pentru că Uniunea, la un moment dat, a majorat taxele, mulți nu au fost de acord să plătească, dar au făcut-o până la urmă. Chiar și așa, sunt invocate pretinse datorii pentru anii 2013 și 2014, pe care Uniunea încearcă să le recupereze prin judecată.
Vitalie Grușco spune că, în luna iunie a anului trecut, angajații Uniunii au intrat pe teritoriul pieței unde activa, au tăiat lacătele de la ghereta care îi aparținea la acel moment, au scos toate bunurile din ea, inclusiv bani, și le-a dus într-o direcție necunoscută. Același lucru s-a întâmplat și cu ghereta, care a fost evacuată. Vitalie Grușco afirmă că nu i s-a prezentat vreo decizie executorie în acest sens.
Pentru că a fost lipsit de proprietate, antreprenorul spune că nu mai poate să-și desfășoare activitatea. Pierderile totale le estimează la 150 de mii de lei. Acțiunea de judecată pe care a inițiat-o a fost remisă spre reexaminare odată ajunsă la Curtea Supremă de Justiție. Bărbatul spune că nu mai are bani ca să meargă în instanțele de judecată pentru a-și face dreptate. Tot ce-și dorește este să-și reîntoarcă bunurile sau valoarea lor.