Întreprinderile micro riscă să falimenteze ca urmare a sistării activității, director AIM

Întreprinderile micro riscă să falimenteze pentru că au lipsă de resurse financiare de rezervă, precum și din cauza sistării totale sau parțiale a activității. Despre această a declarat directoarea executivă a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova, Liliana Busuioc, la o întrevedere cu premirul Ion Chicu. Directoarea AIM a solicitat să fie luată în considerație o abordare sectorială a măsurilor de suport având în vedere afacerile cele mai afectate de declararea stării de urgență, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al AIM se menționează că Liliana Busuioc a menționat despre abuzurile care se fac din partea organelor de poliție. Ea a solicitat Guvernului să vină cu informație clară pentru mediul de afaceri cu privire la interpretarea legii pentru a evita abuzurile și constrângerile.

Drept urmare a ședinței de clarificare a întrebărilor agenților economici privind desfășurarea activității pe perioada stării de urgență, Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat (080001525) va prelua, începând de mâine, 20 martie, suportul informațional oferit agenților economici. Alte constrângeri, clarificări și propuneri pot fi adresate Secretariatului Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru.

În cadrul întrevederii, prim-ministrul a declarat că o prioritate este menținerea stabilității bugetar-fiscale, precum și finanțarea obligațiilor sociale, menționând că situația se schimbă de la o zi la alta și acțiunile vor fi în consecință.

Totodată, au fost prezentate măsurile de suport care urmează a fi implementate. Printre aceste se numără amânarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de până la data de 25 iunie. Eset examinată și amânarea până la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile țărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu până la trei salariați și de către agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO).

Printre măsuri se mai numără introducerea cotei de 15% TVA pentru sectorul HoReCa, începând cu 1 mai 2020, precum și introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat până la data de 1 iunie 2020 și suspendarea pe perioada stării de urgențe a vizitelor fiscale. O altă măsură este prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.