Întreprinderile din sistemul bancar transnistrean înregistrează evoluţii lente

De la începutul anului 2008 în regiunea transnistreană a R. Moldova s-a înregistrat o scădere a ritmului dezvoltării băncilor locale. În primele 4 luni, acestea şi-au majorat activele cu doar 0,17%, până la 665 mln dolari. În aceeaşi perioadă a anului trecut această creştere era de peste 26%, transmite Info Prim Neo. Într-un raport al băncii centrale a regiunii, publicat pe site-ul ministerului finanţelor al rmn, http://www.minfin-pmr.org, valoarea totală a mijloacelor atrase de băncile comerciale s-a redus cu 3,6% şi constituie în prezent 289 mln dolari. În consecinţă a fost înregistrată o diminuare bruscă până la 150 mln dolari a soldurilor în conturile de depozit. Veniturile nete ale băncilor s-au micşorat cu 6,5 mln dolari şi constituiau la finele lunii martie 2,2 mln dolari. De asemenea, în perioada menţionată, sectorului real al economiei i-a fost îngrădit accesul la credite, valoarea operaţiunilor de acest gen diminuându-se cu 12,2%, până la 164 mln de dolari. Valoarea creditelor pe termen lung, acordate agenţilor economici, s-a diminuat cu 61%. În regiune s-a păstrat tendinţa ca băncile să ofere cele mai multe credite întreprinderilor industriale, de telecomunicaţii şi transport, cota cărora a constituit peste 41% din total. Dar şi acestea au devenit mai puţine, în favoarea împrumuturilor oferite sectorului agricol. Potrivit documentului, în regiune se înregistrază o creştere a numărului creditelor de consum, oferite populaţiei de băncile transnistrene. Valoarea acestora s-a majorat în primele 3 luni cu 7,4%, iar pentru comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2007 – cu peste 69%. Din ianuarie 2008, autorităţile de la Tiraspol nu mai plătesc venituri la titlurile de stat emise în perioada 2005-2007, cu termenul de scadenţă de 15 ani. Banca centrală a regiunii combate astfel excedentul de bani lichizi pe piaţă datorită certificatelor proprii, suspendând operaţiunile REPO cu asemenea titluri. Măsurile, se pare, nu au adus rezultatul scontat, atât timp cât inflaţia a atins cota de 10,7% în trei luni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.