Întreprinderile de construcţii care vor iniţia obiecte neautorizate în capitală riscă să-şi piardă licenţele

Direcţia municipală Autorizare şi Disciplină în Construcţii consideră că cea mai bună practică în lupta cu construcţiile neautorizate ar fi retragerea licenţelor pentru întreprinderile de construcţii care îşi permit să înceapă lucrările fără a obţine în prealabil actele necesare de la autorităţile locale. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat, în cadrul şedinţei operative de luni, 4 septembrie, de la Primărie că, deşi administraţia publică locală nu are dreptul să demoleze construcţii neautorizate sau să sancţioneze persoanele responsabile de aceste încălcări – prerogativă a Inspecţiei de stat în construcţii – funcţionarii locali ar trebui să devină „paznici permanenţi” pentru a nu permite apariţia noilor cazuri. Astfel, preturile vor semnala în timp util Inspecţia de stat în construcţii despre ilegalităţile înregistrate. Inspecţia, la rândul ei, va sancţiona agenţii economici care nu respectă normele în vigoare. Pretorii celor cinci sectoare ale capitalei s-au plâns, în cadrul şedinţei, de conlucrare ineficientă cu Inspecţia de stat în construcţii. Potrivit lor, Inspecţia tergiversează luarea deciziilor de sancţionare a antreprenorilor care construiesc neautorizat, iar de multe ori inspectorii de stat nici nu se prezintă la şedinţele comisiilor administrative teritoriale. Chiar în aceste condiţii, amenzile pentru ridicarea construcţiilor neautorizate se estimează la sute de mii de lei. Pretorii afirmă, însă, că sumele respective sunt încasate dificil pe motiv că, de regulă, pe astfel de cazuri se intentează acţiuni în judecată, iar judecătorii, de cele mai dese ori, anulează deciziile comisiilor din preturi. Pretorul sectorului Centru, Petru Budurin a anunţat că în sector au fost executate lucrări de demolare a construcţiilor neautorizate, în valoare de 73 mii de lei. Funcţionarul şi-a exprimat speranţa că aceşti bani vor fi achitaţi de la bugetul local, pentru că pretura nu are resurse financiare pentru acoperirea acestor cheltuieli. Pretorul sectorului Râşcani, Reghina Apostolova afirmă că preturile ar trebui să dispună de resurse financiare şi de utilaje pentru efectuarea lucrărilor de demolare, însă la moment astfel de prevederi în bugetul local nu există. Totodată, contractarea agenţilor economici pentru demolări sunt catalogate ca fiind măsuri ilegale. La moment în sectorul Ciocana sunt depistate 78 de construcţii neautorizate, la Botanica - 37, în Centru – 65, la Buiucani – 6 şi la Râşcani – 62.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.