Întreprindere sancţionată cu aproape 116 mii de lei pentru concentrare economică

Întreprinderea „Etalonus-Grup” SRL a fost sancţionată cu aproape 116 mii de lei pentru concentrare economică, fără notificarea Consiliului Concurenţei. Decizia de sancţionare a fost emisă joi, 5 februarie, de către Plenul Consiliului Concurenţei.

Andrei Tomşa, controlor superior de stat la Consiliul Concurenţei, a declarat pentru IPN că întreprinderea vizată a preluat controlul asupra unui alt agent economic. Conform prevederilor Legii concurenţei, operaţiunile de concentrare economică sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea lor în aplicare. Concentrările economice sunt operaţiuni care se realizează prin fuziune sau prin preluarea controlului asupra unei persoane juridice.

La 3 iulie 2014, prin Dispoziţia Plenului Consiliului Concurenţei s-a dispus iniţierea investigaţiei privind existenţa semnelor de încălcare a legislaţiei concurenţiale de către „Etalonus-Grup” SRL. Ca urmare a investigaţiei, s-a stabilit că a fost realizată şi pusă în aplicare o concentrare economică pe piaţa ambalării şi comercializării ouălor en-gros pe teritoriul Republicii Moldova.

Consiliul Concurenţei a analizat operaţiunea prin prisma compatibilităţii acesteia cu mediul concurenţial, determinând că aceasta nu creează obstacole semnificative pe piaţa relevantă determinată şi a emis o decizie prin care a autorizat concentrarea economică. Amenda aplicată pentru că nu a fost informat Consiliul Concurenţei va fi încasată în bugetul de stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.