Între partidele de la guvernare există un război informaţional nedeclarat, dezbateri IPN

Între partidele din cadrul Coaliţiei Pro Europene există într-adevăr un război informaţional desfăşurat pe mai multe fronturi – televiziuni, internet, presa scrisă – şi chiar dacă această practică poate părea firească, pe termen lung aceste instrumente pot avea efecte adverse chiar pentru cei care le folosesc. De această părere au fost invitaţii la dezbaterea „De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru viitorul european al ţării?”, organizată de Agenţia de presă IPN.

„Partidele membre ale coaliţiei de guvernământ se află, până la acest moment, într-o stare de război informaţional camuflat. La modul oficial, partidele, reprezentaţii partidelor nu admit acest lucru, însă acest conflict la care mă refer se manifestă suficient de pronunţat în presă, în reţelele de socializare, pe bloguri, pe site-uri informaţionale”, a declarat Valeriu Vasilică, director al Agenţiei IPN.

Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, expertul permanent al proiectului, acordă însă o importanţă redusă conflictului informaţional dintre partide. „Dumneavoastră dacă vă referiţi la bloggeri, există bloggeri care sunt folosiţi pentru a face scurgeri de informaţii şi fac acest lucru profesionist, de o manieră foarte subtilă, pentru a tatona reacţiile prietenilor şi a altor persoane. Şi sunt bloggeri care se ocupă cu otrăvirea atmosferei. Dar dacă vă uitaţi la numărul de vizitatori şi cititori... Dacă am zis că partidele sunt automobile, atunci ceea ce fac ăştia sunt gaze de eşapament. Mă rog, asta e un indicator că există agenţi negativi, agenţi patogeni, dar fără ei nu ne imaginăm lucrurile, ei ne fac viaţa mai veselă”, a declarat analistul.

Totuşi, referindu-se la cei care comandă astfel de servicii informaţionale, Igor Boţan a menţionat că acţiunile lor pot avea tăiş dublu. „În cadrul unui sistem închis, unei acţiuni din sistem îi va urma o contraacţiune. Cei care otrăvesc atmosfera politică, trebuie să aştepte că otrava pe care o aruncă în societate îi va ajunge şi pe ei. După alegeri va fi oricum nevoie să se aşeze la masa de negocieri. Dacă şi-au otrăvit relaţiile în timpul campaniei electorale sau înainte, vor avea de depăşit blocajul pe care şi l-au creat”, a explicat expertul.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a admis că între partidele din coaliţia pro-europeană există şi a existat o astfel de competiţie. „Războiul informaţional nedeclarat sau nerecunoscut a fost dintotdeauna, important este ca să nu fie limitele depăşite şi, iarăşi, ţine de înţelegerea fiecăruia asupra modului comportamental, a responsabilităţii pe care o are fiecare concurent electoral în acest scrutin care, insist a spune, este decisiv”, a menţionat Vlad Filat.

Politicianul a recunoscut că această situaţie se va prelungi, întrucât scopul principal al partidelor este obţinerea unui rezultat bun. „Eu aş fi vrut foarte mult să putem să avem alte aşteptări, dar, evident, lucrurile însă nu se vor schimba foarte mult, pornind de la multe din cele spuse de domnul Boţan, experienţă, cultură, responsabilitate. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe acţiunile care ţin de activitatea partidelor în aşa fel încât să capitalizăm un rezultat cât mai bun”, a explicat fostul premier.

Vlad Filat a subliniat însă că partidele trebuie să aibă o viziune care să meargă dincolo de rezultatul alegerilor. „Este inteligentă abordarea în urma căreia să ai un comportament care să-ţi permită după alegeri să parcurgi perioada de discuţii şi negocieri pentru a forma o coaliţie. Cei care consideră că victoria în alegerile din noiembrie 2014 este suficientă greşesc amarnic. Victoria în alegerile parlamentare oferă doar posibilitatea ca problemele să fie rezolvate”, a declarat Vlad Filat.

La dezbaterea cu tema  „De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru viitorul european al ţării?” au fost invitaţi şi preşedinţii celorlalte două partide componente ale Coaliţiei Pro Europene – Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Liberal Reformator.

Dezbaterea din 26 septembrie este a 33-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenţia IPN desfăşoară acest ciclu deja al treilea an cu susţinerea Fundaţiei Hanns Seidel şi în colaborare cu Radio Moldova. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.