Între autorităţile locale şi cele centrale întotdeauna a existat competiţie, primar

Între autorităţile locale şi autorităţile centrale, în special între administraţia unei capitale şi administraţia centrală, întotdeauna a existat şi va exista competiţie. De această părere este primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, care spune că o situaţie similară se atestă practic în toate statele europene. Dorin Chirtoacă a declarat, într-un interviu pentru Info-Prim Neo din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”,{publicat la 19 decembrie}, că pe parcursul anului au avut loc şi colaborări la nivel tehnic între subdiviziunile Primăriei şi, respectiv, subdiviziunile Guvernului. Sunt proiecte unde punctele de vedere coincid, sunt proiecte cu puncte de vedere divergente, dar se reuşeşte să se ajungă la un numitor comun. Edilul a mai spus că în 2012 s-a înregistrat o perioadă în care fiecare s-a concentrat pe ceea ce are de făcut în domeniul său. Primarul îşi doreşte acum să se reuşească o serie de modificări legislative în sensul consolidării competenţelor autorităţilor locale, nu doar în Chişinău, ci la nivel de ţară. „Rămâne să vedem cum va fi aplicată strategia de descentralizare. Strategia pare a fi bună ca document teoretic şi ar avea de câştigat primăriile sau, mai bine zis, autorităţile locale de pe urma ei. Însă deocamdată la capitolul implementare avem situaţii în care nu suntem de acord. De exemplu chestiunea cu poliţia, ca să rămână strict în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, mă refer la poliţia care asigură ordinea publică şi la poliţia rutieră şi, respectiv, învăţământul care urmează să treacă prin nişte proceduri de modificare a finanţării”, a remarcat primarul. Dorin Chirtoacă spune că încă nu au avut loc foarte multe modificări legislative pentru a fi transferate mai multe competenţe către autorităţile locale, care, potrivit primarului, au fost preluate abuziv prin anii 2003-2007 de către vechea guvernare. În opinia sa, aceste competenţe trebuie să fie date din nou Primăriei pentru a putea interveni în mai multe domenii cum ar fi – construcţiile neautorizate, amendarea celor care încalcă legislaţia în domeniul ecologic etc. Ciclul de interviuri „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, lansat de Info-Prim Neo la 6 decembrie, a fost deschis de premierul Vlad Filat, după care a urmat un interviu cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin; şefa Misiunii OSCE, Jennifer Brush; ministrul economiei, Valeriu Lazăr şi ministrul justiţiei, Oleg Efrim. Următoarele interviuri vor conţine opinii despre prestaţia anului care se scurge exprimate de expertul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Corneliu Gurin, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mândâcanu, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, interpretul Cristofor Aldea Teodorovici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.