Într-un bloc al USM s-a declanşat un incendiu
Studenţii şi corpul didactic al blocului 4 al Universităţii de Stat din Moldova au fost evacuaţi în dimineaţa curentă din cauza pericolului extinderii unui incendiu declanşat în atelierul de la etajul 1.
Şeful Secţiei propagare a cunoştinţelor antiincendiare a Direcţiei Pompieri şi Salvatori, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că la ora 9.45 a fost declanşat apelul nr.2, care vizează clădirile cu importanţă deosebită şi aglomerate. Imediat la blocul 4 al USM, situat pe str.Mateevici, 60 s-au deplasat autorspeciale din toate 5 sectoarele municipiului, precum şi Departamentul salvatori de deblocare. În blocul USM era un fum înecăcios răspândit în coridoare şi chiar în unele aule, iar studenţii erau deja evacuaţi cu ajutorul corpului didactic.
Fumul şi flăcările ieşeau dintr-un atelier de la etajul 1, unde un angajat încerca să lupte cu incendiul provocat chiar de el în timp ce efectuia lucrări de sudare cu grave încălcări ale securităţii. La ora 10.03 focul a fost lichidat. Angajatul riscă o amendă în conformitate cu Codul Administrativ.