Interpelare privind aplicarea legii ce interzice utilizarea pungilor și veselei de plastic

Utilizarea și comercializarea pungilor și a veselei de plastic este interzisă începând cu data de 1 ianuarie, iar nerespectarea acestei interdicții trebuie să fie sancționată. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, inițiatorul acestor prevederi legale, a precizat pentru IPN că, dacă pungile și recipientele de plastic sunt comercializate în continuare, acest fapt denotă că actualul Guvern și instituțiile subordonate nu sunt capabile să implementeze o lege destul de clară și calitativă. De asemenea, parlamentarul nu exclude că ar fi vorba despre interese ale principalelor jucători de pe această piață. Deputatul înaintează o interpelare către Ministerul Afacerilor Interne pentru a solicita informație referitor la acțiunile întreprinse de minister în scopul implementării legii.

Dumitru Alaiba a menționat că, pentru ca o lege să funcționeze, ea trebuie implementată. Or, Guvernul translează legea în hotărâri de Guvern, distribuie instrucțiuni pe intern, se emit ordine, indicații, la necesitate, instituțiilor subordonate. Totodată, sunt elaborate ghiduri, sunt instruiți inspectorii, care să convingă, să le explice agenților economici, cetățenilor, astfel încât legea să funcționeze. Și de implementarea legii care interzice utilizarea pungilor de plastic, votată în Parlament practic unanim, este responsabil MAI. În opinia sa, instituția a preferat să facă cu totul altceva.

„Guvernul și instituțiile subordonate au mai dat un motiv să credem că ei nu sunt capabili de nimic. Dacă ei nu sunt capabili să implementeze o prevedere atât de simplă, să execute o lege atât de punctuală, vă dați seama cum ei sunt capabili să gestioneze o pandemie sau să implementeze reforme? Sau pur și simplu explicația este corupția”, opinează deputatul.

Parlamentarul a declarat că trebuie să insistăm ca instituțiile să-și facă treaba. Or, dacă o instituție sau un responsabil nu implementează o lege, el o încalcă, pentru că tolerează ca legea să fie încălcată în lanț. Potrivit lui, nu oamenii sunt cei care trebuie învinuiți și sancționați, întrucât vina, în primul rând, este a celor care nu implementează prevederile legale. Totuși, deputatul este de părere că responsabilii, așa și vor face, vor da vina pe oameni, spunând că ei nu respectă legea. Chiar și așa, cu întârziere, trebuie întreprinse acțiuni pentru a asigura că legea funcționează, a declarat Dumitru Alaiba.

Parlamentarul nu exclude că poate fi vorba și de corupție, fiind promovate interesele unor jucători pe piață care fac bani buni din aceste recipiente de plastic. „Legea este, dar hai să nu o implementăm, pur și simplu nu faci nimic. Tot ce trebuie, pentru ca ei să-și continue afacerea, chiar dacă poluează aerul, apa și solul, este ca Ministerul să nu facă nimic”, a menționat deputatul.

Legea prevede că, din 1 ianuarie 2021, persoanele fizice vor fi amendate cu sume de până la 4500 de lei pentru utilizarea și vânzarea pungilor și veselei din plastic, iar persoanele juridice vor fi amendate cu până la 12000 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE