Interes redus pentru frecvenţele radio şi TV scoase la concurs
La cele 17 frecvenţe radio şi 11 de televiziune, scoase la concurs de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, pretind până în prezent doar 15 posturi de radio şi 7 TV care au depus dosarele.
CCA va examina ofertele şi va anunţa rezultatele concursului în cadrul unei şedinţe care se va desfăşura la 5 iulie.
La concurs au fost scoase cinci frecvenţe ale postului de radio „Europa plus Moldova”, trei ale „Hit FM”, câte două ale posturilor de radio „Ecou”, „Univers FM” şi „Autoradio” şi câte una - a posturilor „Radio Sângera”, „Vanoles” şi „Micul Samaritean”.
Cele mai multe frecvenţe TV anunţate pentru concurs sunt ale postului „TV Dixi” – 7. De asemenea este licitată frecvenţa „Euro TV Chişinău”, utilizată în comun cu DTV, şi frecvenţa de la Ungheni a postului „Euronova”. Alte două frecvenţe anunţate pentru concurs, din raionul Taraclia, în prezent nu sunt utilizate de nimeni.
În conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului, licenţele de emisie se acordă pentru o perioadă de 7 ani.