Înțelegere privind activitatea observatorilor militari din Zona de Securitate

La prima şedinţă a Comisiei Unificate de Control (CUC) din anul curent s-a convenit asupra iniţierii procesului de elaborare a unui mecanism de monitorizare a situaţiei din Zona de Securitate şi asupra necesităţii eficientizării activităţii observatorilor militari, astfel încât, la solicitarea unuia dintre şefii militari superiori ai forţelor de menţinere a păcii, să fie asigurată ieşirea obligatorie a acestora la faţa locului, transmite IPN cu referire la un comunicat emis presei de către Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

„Adoptarea deciziei constituie un prim pas în măsură să contribuie la deblocarea lucrărilor CUC, care din considerente independente de componenta moldovenească au intrat într-un impas de durată pe motivul lipsei unui progres în abordarea problemei ce ţine de asigurarea liberei circulaţii în perimetrul de responsabilitate a pacificatorilor”, se precizează în comunicat.

Delegaţia Republicii Moldova în CUC îşi exprimă speranţa că activitatea Comisiei va reveni în albia normalităţii întru exercitarea regulamentară a competenţelor atribuite, realizarea eficientă a sarcinilor stabilite, menţinerea păcii şi stabilităţii în Zona de Securitate.

Urmare a celor convenite la reuniunea copreşedinţilor Federaţiei Ruse, Republicii Moldova şi regiunii transnistrene din 12 ianuarie anul curent, CUC a trecut la examinarea subiectului privind asigurarea liberei circulaţii în Zona de Securitate, cu luarea în considerare a propunerilor anterior examinate în acest sens şi a sugestiilor expuse de către reprezentanţii Ucrainei şi Misiunii OSCE în Republica Moldova. Concomitent, au fost aprobate trei rapoarte cu privire la situaţia din Zona de Securitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.