Întârzierea adoptării bugetului de stat tergiversează planificarea bugetelor locale

Întârzierea adoptării bugetului pentru anul 2010 va avea consecinţe, deşi Ministerul Economiei susţine că acest lucru nu va afecta finanţarea cheltuielilor publice pentru primele luni ale noului an. Opinia este exprimată de economistul Viorel Dandara, expert IDIS Viitorul, transmite Info-Prim Neo. Viorel Dandara menţionează că administraţiile publice locale nu cunosc mărimea transferurilor de la bugetul de stat pentru anul 2011 şi nu pot să planifice bugetele locale. O altă problemă, potrivit expertului, ar fi că instituţiile finanţate de la bugetul de stat rămân la devizele de cheltuieli ale anului 2010. Acestea însă nu sunt ajustate la majorarea preţurilor în perioada gestionară. Proiectul bugetului de stat pentru 2011 prevede venituri de 18 miliarde de lei, în creştere cu peste 17% faţă de estimările iniţiale pentru 2010. Faţă de veniturile scontate pentru anul curent creşterea planificată este de 10%. În opinia economistului Viorel Dandara, aceste cifre reflectă real situaţia economică şi situaţia cu acumulările la buget . Un aspect pozitiv este că partea preponderentă a veniturilor preconizate în bugetul de stat pentru 2011 o vor deţine încasările fiscale, care vor constitui 75,5% din toate acumulările bugetului. Deficitul de casă al bugetului se estimează la 2,3 miliarde de lei, 65 la sută din care va fi acoperit din împrumuturi externe, ceea ce diminuează eficienţa utilizării acestor surse şi majorează nivelul de îndatorare a Republicii Moldova, menţionează economistul. Potrivit lui Viorel Dandara, ar trebui ca aceşti bani să fie folosiţi pentru realizarea unor proiecte investiţionale. Dandara a mai spus că datele statistice oficiale confirmă prognozele făcute anterior că până la finele anului curent bugetul public naţional la compartimentul venituri va fi executat în proporţie de 102% poate chiar mai mult.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.