Specialiștii responsabili de serviciile de imunizare și pediatrie din cadrul centrelor medicale din regiunea transnistreană participă la un curs de formare și dezvoltare a abilităților. Instruirile sunt organizate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Institutul Mamei și Copilului, USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, în comun cu reprezentanții Biroului de Țară al Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova, transmite IPN.
În cadrul atelierului are loc diseminarea bunelor practici din partea formatorilor de pe malul drept al Nistrului, prezentarea obiectivelor și priorităților programului de imunizări european și global, examinarea documentației medicale, studii de caz, aplicații practice.
Biroul pentru reintegrare precizează că scopul final este asigurarea accesului la servicii medicale de calitate, bazate pe dovezi științifice în managementul urgențelor medicale la copii și a reacțiilor adverse post-imunizare.