Instruiri pentru promovarea educaţiei incluzive în grădiniţe

Educatori şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale urmează să fie instruiţi cu privire la educaţia incluzivă în grădiniţele din ţară. Activităţile fac parte din cadrul proiectului „Parteneriate pentru incluziune”, implementat de către Asociaţia Obştească „Femeia şi Copilul - Protecţie şi Sprijin” din Criuleni, Ministerul Educaţiei şi fundaţia Caritas din Republica Cehă, transmite IPN.

Directoarea executivă a Asociaţiei „Femeia şi Copilul - Protecţie şi Sprijin” , Victoria Secu, a comunicat că în cadrul instruirilor sunt implicaţi actorii cheie în asigurarea incluziunii timpurii – educatori, asistenţi sociali, reprezentanţi ai direcţiilor de învăţământ raionale, dar şi pedagogi preşcolari din cadrul serviciilor de asistenţă psiho-pedagogică. În cadrul proiectului au fost selectate circa 300 de grădiniţe. Proiectul îşi propune să sporească accesul la educaţie pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), dar şi să contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional, inclusiv prin consolidarea parteneriatului intersectorial.

Şeful Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, a declarat că peste o mie de copii cu CES sunt încadraţi în învăţământul preşcolar şi această cifră este mică dacă e să raportăm la numărul total al copiilor cu astfel de cerinţe. Instruirile din cadrul proiectului reprezintă un început şi ca urmare vor fi dezvoltate mai multe programe educaţionale în acest sens.

Programul este implementat în perioada octombrie 2015 – iunie 2017 de către  Asociaţia Obştească „Femeia şi Copilul, Protecţie şi Sprijin” şi „Caritas”, cu susţinerea financiară a Programului de Cooperare Cehă de Dezvoltare. Proiectul are un buget de 135 de mii de euro.

  • victoria secu despre instruiri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.