Instruirea în domeniul securității la muncă în ultimii ani s-a redus dramatic, opinie

Instruirea în domeniul securității la locul de muncă în ultimii ani s-a redus dramatic. Studiile superioare în acest domeniu s-au redus de la cinci ani de instruire la patru ani. Declarația a fost făcută de Efim Olaru, șef al Programului Antiincendiu de la Universitatea Tehnică din Moldova, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal2, transmite IPN.

Potrivit lui, dacă în timpul Uniunii Sovietice pentru instruirea în domeniul securității erau acordate 120 de ore, acum la multe facultăți din cadrul UTM, care pregătește specialiști, viitori conducători, s-a redus la 45 de ore. „Când suntem într-un spațiu cuprins de flăcări, în primul rând trebuie să cunoaștem ieșirile de evacuare. Spațiile în care se pot afla concomitent mai mult de 50 de oameni trebuie să fie cel puțin două ieșiri de evacuare și să nu fie alături”, spune Efim Olaru.

Mihai Lașcu, președintele Federației Sindicatelor SindLex, susține că atât Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență, cât și serviciile respective au înaintat mai multe avertizări legate de faptul că Inspecția de Stat de Protecție a fost trecută din subordinea Inspectoratului în subordinea Ministerului Economiei în cadrul unei agenții. „Însă, ei nu activează până în ziua de astăzi”, susține Mihai Lașcu. Astfel, din lipsa controalelor, există un risc mai mare de izbucnire a incendiilor.

Referindu-se la incendiul de la Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei, Mihai Lașcu a declarat că deși pompierii au venit la timp, din cauza mașinilor parcate în apropiere de instituție, nu au putut începe imediat stingerea flăcărilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.