Ritmul de creştere a economiei naţionale în anul curent va varia între 2 şi 5%. Directorul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS), Alexandru Stratan, a declarat, la lansarea publicaţiei trimestriale „Tendinţe în economia Moldovei”, că această ipoteză se bazează pe mai mulţi factori. În parte, pe stabilizarea economiei UE cu începere din a doua jumătate a anului şi pe creşterea cererii pe piaţa comunitară la exporturile moldoveneşti, transmite IPN.
De asemenea, potrivit expertului, se aşteaptă evoluţii relativ favorabile la preţurile internaţionale la gaze şi produse minerale, precum şi recuperarea în sectorul agricol.
În opinia analiştilor IEFS, cu 7% va creşte consumul privat, datorită sporirii remitenţelor, precum şi a majorării salariilor. Reducerea ratelor dobânzii la credite va facilita activitatea investiţională. Exporturile se vor majora cu 9,5%. Iar sporirea consumului va determina şi impulsionarea importurilor.
Potrivit analiştilor, industria va resimţi o creştere de 5,7%, iar serviciile – de 4,2%. Se aşteaptă îmbunatăţiri şi pe piaţa muncii ca urmare a redresării economice. Astfel, rata şomajului va fi de 5,5%, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de rezultatul înregistrat în 2012. Salariul va cunoaşte o creştere atât în termeni nominali (11%), cât şi reali (7%).
Ultima prognoză făcută de Ministerul Economie prevede o creştere economică pe 2013 de 3,5%