Instituţiile medicale din R. Moldova vor beneficia de un soft elaborat de un proiect al Uniunii Europene
Proiectul Reforma în Sănătatea Publică, finanţat de Uniunea Europeană, a elaborat pentru regiunile pilot, AMT Centru în Chişinău şi raionul Orhei, un sistem informaţional pentru instituţiile medicale de ambulator. Noul sistem a fost realizat de experţii internaţionali în parteneriat cu consultanţii locali cu perspectiva de a fi implementat şi extins la nivelul întregii republici.
Despre aceasta s-a anunţat joi, 28 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă cu participarea reprezentanţilor Delegaţiei UE în R. Moldova, specialişti ai Ministerului Sănătăţii, Direcţiei Municipale de Sănătate ş.a.
Potrivit Oxanei Abovskaya, directorul Proiectului Reforma în Sănătate Publică, Sistemul Informaţional Medical Complex (SIMC) vizează confortul pacienţilor şi personalului medical, sporirea calităţii prestării serviciilor medicale prin excluderea omiterilor şi a erorilor administrative, asigurarea condiţiilor îmbunătăţite de muncă pentru personalul medical al instituţiei, sporirea eficacităţii lucrului personalului medical şi asigurarea unei informaţii veridice privind activitatea instituţiilor medicale.
Diapazonul de funcţii al SIMC este destinat să acopere şi asistenţa medicală de ambulator prestată la nivelul spitalelor raionale şi a policlinicilor urbane din R. Moldova.
Potrivit şefului Sectiei Operatiuni, Delegatia UE în RM, Martin Kaspar, anul trecut, în cadrul procesului de elaborare a SIMC, Proiectul Reforma în Sănătate Publică a furnizat echipament hard pentru instituţiile medicale moldoveneşti în valoare de 350 mii euro. În acelaşi timp, experţii proiectului au instruit 600 medici şi asistente medicale din Chişinău şi raionul Orhei privind utilizarea calculatorului şi a softului elaborat.
Proiectul Reforma în Sănătate Publică va dura până la 12 octombrie 2007. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat în R. Moldova de către consorţiul EPOS Health Consultants (Germania), GVG (Germania) şi HMTC (Ungaria).