Instituţiile de rang înalt ale R. Moldova demonstrează poziţii diferite în problema gripei aviare. Investigaţie IPN.

O instituţie statală apreciază drept „suspiciuni incorecte” investigaţiile efectuate de reporterul Info-Prim Neo cu scopul de a afla mai multă informaţie despre posibilitatea existenţei gripei aviare în R. Moldova, alta „împărtăşeşte îngrijorarea” societăţii în această problemă, iar mai multe nu s-au pronunţat nici într-un fel pe parcursul ultimilor 10 zile. Acum 10 zile, reporterul Agenţiei a înaintat în mod oficial un set de întrebări în adresa mai multor autorităţi publice de nivel naţional, prin care se solicitau precizări privind existenţa gripei aviare pe teritoriul ţării şi gradul de pregătire a societăţii de a înfrunta o eventuală apariţie a ei. Reporterul a considerat că este o temă de interes public maxim şi de tangenţă cu securitatea naţională în condiţiile când în ţara vecină România erau depistate noi şi noi focare, pe care autorităţile române le tratau în mod univoc drept ameninţare pentru securitatea naţională. Prin răspunsul său, bazat pe datele oficiale, culese de la mai multe instituţii abilitate, preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industria alimentară, Valeriu Cosarciuc afirmă că rezultatele investigaţiilor de laborator efectuate până în prezent nu confirmă prezenţa virusului gripal aviar. Cosarciuc spune că, deşi R. Moldova, ca şi ţările vecine, se află în stare de alertă, şi la acest moment nu au temei afirmaţiile lansate anterior de unele organe de presă precum că pe malul drept al Nistrului ar exista focare de gripă aviară. Lipsa declarată a acesteia pe teritoriul R. Moldova în condiţiile când ea a devenit o realitate periculoasă în ţările care ne înconjoară, a fost explicată de sursa citată prin acţiunile întreprinse permanent de serviciile abilitate pentru depistarea păsărilor bolnave, pierite, atât domestice cât şi sălbatice, cu ulterioara prelevare şi testare. Rezultatele tuturor celor circa 5500 probe din ser sangvin sunt negative. Referindu-se la acţiunile întreprinse de autorităţile publice în domeniul profilaxiei gripei aviare, gradul de pregătire pentru combaterea ei în caz de apariţie, precum şi de informare a populaţiei, parlamentarul precizează că la monitorizarea situaţiei epizootice privind gripa aviară participă activ Centrul Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, Direcţia „Moldsilva”, Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Societatea Vânătorilor şi Pescarilor, Departamentul Situaţii Excepţionale. Potrivit lui, informaţia respectivă este accesibilă pentru toate persoanele şi „prezentată sistematic şi la timp tuturor instanţelor naţionale şi internaţionale, în special Oficiului Internaţional de Epizootii”, iar informaţia actualizată se „foloseşte permanent pentru familiarizarea populaţiei prin toate sursele de informare în masă”. La solicitarea reporterului IPN, şeful comisiei parlamentare descrie mecanismul utilizat pentru a face publice informaţiile privind eventuala apariţie a gripei aviare şi responsabilităţile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru neonorarea la timp a obligaţiilor. Astfel, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar confirmă diagnosticul bolii de gripă aviară în localitatea dată, anunţă Direcţia Medicină Veterinară şi Serviciul Sanitar Veterinar de Stat teritorial. La rândul său, Direcţia Medicină Veterinară anunţă Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Internaţional de Epizootii (Paris, Franţa), ţările vecine, Centrul Republican Ştiinţifico - Practic de Medicină Preventivă. Pe altă linie, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare anunţă Preşedintele R. Moldova, Guvernul, preşedintele Comisiei Extraordinare Antiepidemice Republicane viceprim-ministrul, Valerian Cristea, cu ulterioara publicare în mass-media. „Pentru tăinuirea informaţiei Serviciul Veterinar de Stat duce responsabilitate juridică personală”. „În linii generale, boala nu poate fi tăinuită, de aceea suspiciunile sunt incorecte”, a conchis Valeriu Cosarciuc. În acelaşi timp, academicianul coordonator al Secţiei Ştiinţe biologice, chimice şi ecologice a AŞM, Ion Toderaş a comunicat că „împărtăşeşte îngrijorarea privitor la pericolul real al gripei aviare”, dar este sigur că în R.Moldova se întreprind măsurile maximal posibile de securitate pentru a exclude extinderea ei. Potrivit sursei citate, cercetătorii ştiinţifici efectuează expediţii în diferite zone ale republicii şi nu au depistat cazuri de morbiditate la păsările sălbatice, „pentru a avea temei de a suspecta prezenţa virusului H5N1 în R. Moldova”. Academicianul a precizat însă că, pentru a face faţă provocărilor legate de gripa aviară, Institutul de Zoologie al AŞM are stringentă nevoie de o dotare cu destinaţie specială care include aparataj şi echipament strict necesar, racordat rigorilor internaţionale. Guvernul R. Moldova, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Serviciul Informaţii şi Securitate deocamdată nu au răspuns solicitărilor reporterului IPN la aceeaşi temă. [Notă IPN:] Legea privind accesul la informaţie obligă autorităţile publice să ofere răspuns la solicitările adresate nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării demersului de acces la informaţie. Termenul oficial încă nu a fost depăşit. Cu toate acestea Agenţia găseşte util să reproducă nota cu care reporterul său a încheiat mesajul de solicitare a informaţiei: „V-am fi foarte recunoscători, dacă ne-aţi onora cu un răspuns în regim operativ, ţinând cont de dinamica alarmantă a situaţiei în ţările din vecinătatea imediată”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.