Instituţiile de menire socială din republică sunt în totalitate conectate la sistemul centralizat de aprovizionare cu căldură

Instituţiile de menire socială din republică sunt în totalitate conectate la sistemul centralizat de aprovizionare cu căldură, au menţionat preşedinţii raioanelor în cadrul unei teleconferinţe cu premierul Vasile Tarlev, vineri, 20 septembrie, privind finalizarea pregătirii instituţiilor sociale şi a fondului locativ către sezonul rece. Totodată, unii preşedinţi de raioane au declarat că n-au reuşit să stocheze cantitatea necesară de combustibil solid. În context, Tarlev a dispus organelor de resort centrale să creeze o comisie, care să analizeze cazurile furnizorilor care s-au obligat să asigure raionul cu combustibil solid şi au primit bani de la consiliile raionale în acest scop. Contractele cu agenţii care se vor dovedi culpabili de nerespectarea obligaţiunilor asumate vor fi reziliate, iar aceştia vor fi excluşi din registrul întreprinderilor cu drept de activitate în domeniu. Totodată, Tarlev a subliniat necesitatea instituirii unui regim special de utilizare a resurselor energetice pentru instituţiile bugetare. Premierul a dispus conducătorilor autorităţilor locale să revadă programele şi planurile privind conservarea energiei, reducerea cheltuielilor, minimalizarea pierderilor şi eficientizarea sistemelor de alimentare cu căldură, gaze naturale, apeducte şi canalizare. Acestea vor fi examinate în cadrul şedinţei Comisiei republicane de redresare a situaţiei în complexul energetic. Premierul a cerut Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor în comun cu preşedinţii raioanelor şi întreprinderile din domeniu să elaboreze un program de dotare cu tehnică de deservire a drumurilor pentru perioada rece anului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.