Instanța a anulat refuzul procurorilor să inițieze procedură penală pe numele unui ex-deputat

Autoritatea Națională de Integritate a obținut câștig de cauză împotriva Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, care a refuzat să inițieze o procedură penală pe numele fostului deputat, Nae-Simion Pleșca, transmite IPN.

La sfârșitul lunii decembrie 2020, ANI a încheiat procedura de control în privința fostului deputat, în privința căruia a constatat o diferență substanțială în mărime de peste 800 de mii de lei și caracterul nejustificativ al deținerii acestei sumei. Inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze pe aspectul îmbogățirii ilicite. În februarie 2021, procurorul căruia i-a revenit examinarea acestei cauze a refuzat inițierea urmării și a clasat fapta sesizată de ANI, invocându-se că nu întrunește elementele unei infracțiuni penale.

ANI a insistat și a cerut anularea ordonanței. Însă, și procurorul ierarhic superior, dar și șeful adjunct al Oficiului Buiucani au emis o altă ordonanță prin care au respins solicitarea ANI. Ca rezult, inspectorul de integritate s-a adresat în instanță.

Pe 19 mai, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana, a admis plângerea ANI, a declarat nule ordonanțele procurorilor și a decis reluarea procesului penal.

Decizia instanței nu este una definitivă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.