Instalarea sistemelor individuale de încălzire va fi mai dificilă

Persoanele care vor dori să se debranşeze de la sistemul centralizat de aprovizionare cu energie termică vor trebui să obţină consimţământul tuturor locatarilor din blocul respectiv. Acest lucru este prevăzut în proiectul de modificare a unei decizii a Guvernului, din februarie 2002, privind reglementarea achitărilor serviciilor comunale în cadrul fondului locativ. Proiectul este publicat pe pagina electronică a Ministerului Economiei, transmite Info-Prim Neo. Până acum, în cazul deconectării integrale a încăperii de la sistemul centralizat de încălzire, persoanele continuau să plătească furnizorului 5% din suma calculată, luând în consideraţie imposibilitatea deconectării coloanelor de încălzire tranzitorii, care fac legătura între apartamente, dar şi cele din locurile de uz comun. O altă modificare propusă prin proiectul de lege publicat pe pagina electronică a Ministerului Economiei este de a majora această plată de la 5% la 20%. Şeful Direcţiei generale eficienţă energetică la Ministerul Economiei, Vadim Ceban, a declarat într-un interviu că 20% nu este un procent prea mare. Conform calculelor efectuate de minister, costul încălzirii spaţiilor de uz comun, inclusiv a încăperilor tehnice, variază între 22-23% din factură. „În prezent apartamentele deconectate de la sistemul centralizat de aprovizionare cu energie termică plătesc doar 5%. Astfel că celelalte suportă restul cheltuielilor. Majorarea acestui comision nu face altceva decât să asigure o echitate. În România acest comision constituie 50%”, a menţionat Vadim Ceban. O altă modificare importantă se referă la stabilirea obligativităţii achitării a cel puţin 40% din consumul de energie în 5 luni cât durează sezonul de termoficare. Cealaltă parte a sumei poate fi plătită până la 1 august a anului în curs. Potrivit lui Vadim Ceban, proiectul va fi transmis spre aprobare Guvernului după ce îşi vor prezenta opiniile întreprinderile furnizoare de căldură, asociaţiile de consumatori, factorii de la direcţiile de gestionare a fondului locativ din primării, alte persoane şi instituţii interesate. Datele Ministerului Economiei arată că în municipiul Chişinău sunt deconectate de la sistemul centralizat de aprovizionare cu energie termică circa 22 de mii de apartamente, ceea ce constituie 15 la sută din suprafaţa totală a fondului locativ. La Bălţi acest indicator este de 28%. Deconectarea masivă a apartamentelor de la sistemul centralizat de aprovizionare cu energie termică majorează costurile la prestarea acestui acestui serviciu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.