Inspectoratul Fiscal va efectua razii şi de Revelion

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat anunţă că în seara zilei de 31 decembrie va efectua razii la agenţii economici care propun servicii de divertisment. Se va verifica numărul de locuri pregătite pentru clienţi, preţul pentru o persoană şi se va compara cu informaţia reflectată în evidenţa contabilă, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al inspectoratului. Fiscul precizează că aceste controale au ca scop prevenirea desfăşurării ilicite a activităţii de întreprinzător în noaptea dintre ani. În cazul stabilirii divergenţelor între datele iniţial stabilite şi cele reflectate în evidenţa contabilă pentru ziua respectivă, ulterior, după data de 1 ianuarie, faţă de aceste întreprinderi vor fi aplicate sancţiuni prevăzute de legislaţie şi instituite posturi fiscale cu recalcularea obligaţiunilor fiscale prin metode şi surse indirecte. În comunicat se menţionează că cea mai mare parte a informaţiei privind numărul de locuri şi preţul stabilit de administratorii localurilor pentru o persoană în seara de Revelion, precum şi modalitatea de efectuare a achitării a fost deja acumulată de inspectori prin intermediul anunţurilor publicitare din presă, paginile web, radio, TV şi direct de la prestatorii acestor servicii prin telefon, urmând doar a fi contrapusă cu cea prezentată ulterior de către agenţii economici. Inspectoratul efectuează monitorizarea activităţii a 211 agenţi economici de pe teritoriul republicii care în perioada sărbătorilor de iarnă prestează servicii de organizare a banchetelor, inclusiv în noaptea de Revelion.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.