Inspector de la „Termocom” ameninţat de datornici

Un inspector al SA „Termocom” a fost agresat verbal şi ameninţat cu bătaie de către mai multe persoane dintr-un bloc locativ din strada Igor Vieru, sectorul Ciocana, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii. În comunicat se menţionează că, după ce inspectorul a vizitat mai multe apartamente cu datorii la încălzire şi a întocmit grafice de reeşalonare a plăţilor, o persoană, cu datorii de peste 7 mii de lei, a aşteptat inspectorul la scara blocului. Bărbatul a înjurat inspectorul, acuzându-l de complot politic. Scena a fost urmărită de mai mulţi locatari ai blocului, care au ameninţat şi ei, la rândul lor, inspectorul cu bătaie. La faţa locului a fost chemată poliţia care a aplanat conflictul şi a documentat cazul . „Termocom” solicită organelor de drept să investigheze minuţios şi în cel mai scurt timp cazul ieşit din comun. Administraţia întreprinderii subliniază că nici bătaia şi nici agresiunea verbală nu constituie soluţii pentru achitarea datoriilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.