Insolațiile nu se tratează medicamentos, cu excepția celor mai grave cazuri, medic

În perioada verii, oamenii sunt cei mai expuși soarelui și există riscul ca ei să facă insolație. Potrivit medicului de familie din cadrul Centrului Medicilor de Familie nr.1, Veronica Trofimov, această boală, cu excepția celor mai grave cazuri, nu are un tratament medicamentos. În acest caz cel mai bine este ca pacientul să fie amplasat într-o odaie răcoroasă și să bea cât mai multe lichide, la anumite intervale de timp. Totodată, medicul recomandă ca oamenii să evite categoric primblările în aer liber în intervalul orelor 11.00 și 17.00, transmite IPN.

Suspecții de insolații apar după ce persoana, în urma expunerii la soare, manifestă cefalee pronunțată, însoțită de vertijuri, grețuri, febră, frisoane, slăbiciuni sau tensiune arterială înaltă. Temperatura corpului poate ajunge la 40 de grade Celsius, sau chiar peste. Persoana care suferă de insolație este atât de deshidratata încât pielea sa nu mai transpiră, este uscată și caldă la atingere. Acest lucru se întâmplă, deoarece organismul pierde foarte multe lichide si săruri.

Pentru a preveni insolația, medicul de familie recomandă tuturor să ducă un regim sănătos de viață din punct de vedere al alimentației, dar și să se protejeze de soare îmbrăcând haine albe cât mai vaporoase, cusute din țesături naturale, acoperindu-și capul cu o broboadă sau o căciulă de culoare albă și să bea cât mai multe lichide.

„Oamenii trebuie să evite categoric primblările în aer liber în perioada orelor 11.00 și 17. Cel mai bine în această perioadă să se afle undeva în încăpere aerisită, la răcoare. Cel mai mult au nevoie de o astfel de protecție oamenii de la sate, deoarece în această perioadă este sezonul lucrărilor agricole și cei mai mulți sunt supuși insolației când merg pe câmp. Eu i-aș sfătui să facă o pauză la amiază, iar toate lucrările agricole să le facă de dimineață”, a adăugat Veronica Trofimov.

Pe lângă evitarea expunerii la soare în orele de vârf, în cazul insolației, medicul recomandă umezirea corpului, în special a frunții, a membrelor superioare și inferioare. Și în cazul copiilor cel mai important este hidratarea, deoarece, din punct de vedere fiziologic, corpul copiilor se deshidratează foarte repede. Dacă copilul suspecta de insolație,este în stare conștientă, se recomandă ca să i se dea cât mai multe lichide, după care să se adreseze la medic.

Cei mai vulnerabili la insolație sunt oamenii vârstnici care suferă de probleme cronice de sănătate cum ar fi diabetul, copiii mici, femeile însărcinate, dar și adolescenții, pentru că ei au un statut hormonal mai deosebit.

Medicul spune că de la începutul anului a avut doar pacienți cu suspecții de insolație, însă aceste suspecții nu s-au adeverit. Pacienții fie aveau un surmenaj mai mare, cu patologii preexistente, patologii respiratorii, cardiovasculare sau aveau o vârstă înaintată.

  • veronica trofimov despre simptomele si tratamentul insolatiei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.