Analiză IPN: Aşa cum circumstanţele regionale şi geopolitice au influenţat alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, tot aşa circumstanţele create pe moment la nivel naţional pot influenţa puternic rezultatele alegerilor locale din 14 iunie 2015. Cum anume?
---

Peste aproape 2 săptămâni, societatea moldovenească are de rezolvat o problemă importantă: alegerea autorităţilor publice locale de nivelul unu şi doi, respectiv, sate-comune, raioane-municipii. În linii mari, societatea şi fiecare alegător în parte au de examinat două seturi importante de date ale acestei probleme, pentru a merge la votare în cunoştinţă de cauză. Primul set ţine de prestaţia primarului şi consiliului din localitatea votantului, în mandatul ce se încheie, precum şi de gradul de credibilitate pe care îl vor atribui concurenţilor electorali înscrişi în cursă. Cel de al doilea set se referă la prestaţia partidelor politice în ansamblu, la nivel naţional, inclusiv imaginea partidelor de la guvernare şi cea a partidelor din opoziţie. Dacă primul set de date poate furniza soluţii dintre cele mai diferite, cel de al doilea poate oferi rezultate previzibile pentru o mare parte din teritoriul ţării. La însemnele naţionale ale alegerilor locale actuale ne vom referi în continuare.

„Furtul secolului” şi protestele în masă

În plan naţional, alegerile actuale vor fi marcate fără doar şi poate de ceea ce este cunoscut deja ca „furtul secolului” şi protestele în masă, generate în mare parte de furtul respectiv. În acest sens, au de pierdut în mod univoc partidele de la guvernare, respectiv, o parte bună din candidaţii acestora la funcţiile de primari şi consilieri. Guvernarea va trebui să plătească acest preţ, indiferent dacă este implicată în săvârşirea furtului sau „pur şi simplu” a fost incapabilă să acţioneze pentru a-l preîntâmpina. Ceea ce poate face guvernarea pe această ultimă sută de centimetri a campaniei electorale este să diminueze preţul, dar, iarăşi, nu se ştie pe cât de capabilă este.

Partidele de opoziţie, din contra, au de câştigat din această imagine şifonată a guvernării şi ele exploatează la maximum această şansă. Mesajul lor capătă credibilitate şi mai mare pentru că este asemănător cu cel al mişcărilor protestatare, care a cunoscut o amploare fără precedent în această perioadă. Punctul critic în acest sens ar putea fi atins duminica viitoare, 7 iunie, când este planificată acţiunea de protest, organizată de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”. Judecând după anumite declaraţii recente de aderare, inclusiv din partea unor grupuri de veterani de război şi ai organelor de forţă, este de aşteptat ca Platforma să reuşească să adune şi mai multă lume decât cele 50 de mii de data trecută, iar aceasta înseamnă că soarta alegerilor locale pentru guvernare ar putea fi ca şi pecetluită. Aceasta pentru că partidelor de la guvernare, practic, nu le va mai rămâne timp pentru acţiuni care i-ar schimba radical imaginea, iar protestatarii şi opoziţia politică vor dispune de tocmai 5 zile pentru diseminarea mesajului din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre fiecare sat. Şi acestea sunt 5 zile de la urmă, când mesajul se reţine cel mai bine.

Cel mai degrabă, că toţi cei trei actori - guvernarea, opoziţia şi protestatarii – îşi dau bine seama de impactul posibil al acţiunii de duminică. Cel mai degrabă că fiecare parte îşi planifică astfel mişcările încât să obţină cât mai multe beneficii pentru sine şi cât mai multe pierderi pentru concurenţi-adversari. Vom vorbi ulterior despre unele scenarii posibile, dar mai întâi aş vrea să-mi exprim speranţa că toate părţile elimină din start varianta cu destabilizarea situaţiei prin aplicarea forţei, provocărilor şi confruntărilor, inclusiv cu utilizarea armelor. Aceasta pentru că în cazul repetării unui scenariu „7 aprilie” sau, mai rău, a unui „maidan”, au de pierdut foarte mult toţi: şi guvernarea, şi opoziţia, şi protestatarii. Guvernarea îşi distruge complet imaginea şi legitimitatea actului guvernării, ceilalţi doi actori pot pierde posibilitatea afirmării şi „modernizării ţării”pe cale paşnică şi democratică, dacă se ajunge la anularea alegerilor pe motive apropiate de declararea „stării de alertă” în ţară, de exemplu.

Imaginea Moldovei la Bruxelles şi la Moscova

Deşi nu în măsura în care s-a manifestat în alegerile parlamentare din anul trecut, şi în aceste alegeri locale votul va fi unul geopolitic, cel puţin în municipiile şi oraşele ţării. În acest sens, guvernarea şi opoziţia continuă lupta pentru menţinerea „zonelor tradiţionale de influenţă”, dar, mai nou, şi pentru preluarea acestora de la rivalii-adversari.

În această perioadă, guvernarea pro-europeană are mai puţine performanţe în relaţia cu Uniunea Europeană decât înaintea altor alegeri anterioare. Motivele sunt mai multe, interne şi externe, dar principalele se referă la problemele menţionate mai sus, în special, criza din sistemul bancar, dar şi eficienţa mică în promovarea reformelor, sugerate de UE ca şi condiţie a unor relaţii mai bune. Summitul de la Riga nu a adus dividende suplimentare nici guvernării, nici ţării în ansamblu. Şi dacă nu era „furtul veacului” poate că această încetinire a locomotivei europene în staţia moldovenească ar fi fost un fenomen demn de a fi înţeles, dacă nu şi justificat. Cel puţin, oricând ar fi putut fi invocate capacităţile reduse ale guvernului minoritar, perspectiva creării unei majorităţi parlamentare veritabile, dar şi circumstanţele regionale complicate. Încetinirea s-a produs şi lucrul acesta a fost observat atât la Bruxelles, cât şi la Moscova.

La Riga, Bruxellesul nu a oferit Moldovei o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, precum nu a dat un răspuns pozitiv iniţiativei Moldovei de a desfăşura următorul Summit al Parteneriatului Estic la Chişinău, cel din 2017. O astfel de decizie ar fi adus guvernării actuale o serie de dividende, care ar fi influenţat, parţial, şi alegerile locale viitoare. Dar Bruxellesul nu a putut să rişte prea mult anume din cauza reputaţiei nu prea bune pe intern a guvernării pro-europene, care, la puţin timp după locale are de trecut alte două examene serioase la nivel naţional. Este vorba mai întâi de capacitatea partidelor pro-europene de a crea, imediat după alegerile locale, o coaliţie parlamentară majoritară, care să poată promova cursul european la modul real. Şi cel de-al doilea examen ţine de capacitatea guvernării, în special, de a alege preşedintele ţării, prin vot parlamentar, în anul următor. În cazul măcar a unui eşec din aceste două examene, alegerile parlamentare anticipate sunt ca şi inevitabile, pe care, dacă judecăm după trendul pronunţat de astăzi, ar putea să le câştige forţele politice orientate spre Uniunea Euroasiatică, gata oricând să deturneze cursul european al Republicii Moldova. Îşi închipuie cineva că Bruxellesul nu a calculat varianta în care va fi obligat să desfăşoare Summitul Parteneriatului Estic, eventual, într-o ţară ostilă şi Parteneriatului şi UE în ansamblu?.

Încetinirea locomotivei europene a Moldovei fost observată şi de la Moscova. Poate şi prin aceasta se explică înviorarea relaţiilor bilaterale moldo-ruse, manifestată printr-o serie de acţiuni importante, inclusiv reluarea întâlnirilor „la vârf”, dintre premierii Gaburici şi Medvedev, la sfârşitul săptămânii trecute, după o pauză de circa doi ani, vizita din zilele acestea a echipei Serviciului federal de control veterinar şi fitosanitar din Rusia (Rosselyhoznadzor), ambele lăsând să se întrevadă posibilitatea reluării exporturilor moldoveneşti în Federaţia Rusă. O ridicare a embargourilor ruseşti asupra producţiei moldoveneşti în următoarele zile ar fi una dintre foarte puţinele acţiuni capabile să fortifice esenţial rezultatele partidelor de la guvernare în alegerile din 14 iunie, dar, cu regret este una puţin posibilă. De altfel, o soluţie nu imposibilă de tot. Depinde de preţul pe care l-ar cere Federaţia Rusă şi ar fi gata să-l plătească guvernarea moldovenească. Orientativ, interesul Rusiei ar trebui căutat în zona relaţiilor acesteia cu Uniunea Europeană şi Ucraina, în special, după denunţarea de către ţara vecină a acordului de tranzitare a transporturilor militare către Transnistria.

Strategii şi tactici electorale

Partidele de la guvernare nu pot fi bănuite de colaborare în cadrul acestei campanii electorale, dar nici de atacuri reciproce. Ele au stiluri diferite, comportament diferit, care vorbesc despre strategii şi tactici electorale diferite. Iar această diferenţă mare posibil să vorbească, inclusiv, despre slăbiciunea coaliţiei de guvernare, care, se ştie, este una fără suport majoritar în Parlament.

Pe de o parte, Partidul Democrat are o campanie activă, cu prezenţe masive în spaţiul public şi mass-media, bazată pe proiecte şi acţiuni de amploare, dar şi pe finanţări semnificative, în special axate pe candidata la Primăria Chişinău, Monica Babuc, menţinând stilul caracteristic pentru campania electorală din alegerile parlamentare.

Pe de altă parte, Partidul Liberal Democrat este puţin activ, se manifestă mai puţin în spaţiul public şi în mass-media, cu anumite excepţii în cazul candidatului pentru Primăria Chişinăului Serafim Urechean, dar şi cu finanţări mult mai mici, comparativ cu propriile campanii anterioare, dar şi cu ale altor partide de categoria sa. Se pare că nici nu şi-a făcut o prezentare oficială la nivel de formaţiune pentru aceste alegeri. Acest comportament netradiţional pentru formaţiunea aflată pe locul doi după mandatele deţinute în Parlament, poate avea mai multe explicaţii, inclusiv: 1. Este sigur de reuşită şi nu găseşte de cuviinţă să se manifeste cumva în mod special; 2. Este conştient de nereuşita pe care o anunţă pentru partidele de la guvernare ultimele sondaje de opinii şi, iarăşi, nu găseşte de cuviinţă să cheltuiască resurse acolo, unde nu se merită; 3. Şi-a pus o altă sarcină, mai importantă în viziunea sa, de atingerea căreia depinde şi soarta partidului, şi a ţării, şi a cursului ei european.

Aici trebuie să ne amintim de afirmaţiile liderului PCRM, Vladimir Voronin, potrivit căruia, liderul PLDM, Vlad Filat, şi liderul PL, Mihai Ghimu, discută în secret formarea coaliţiei majoritare. Poate că logica celor doi le dictează că nu are rost să câştigi alegerile locale, dacă rişti să pierzi foarte curând guvernarea la nivel central şi perspectiva europeană a ţării. Poate inactivismul PLDM se explică prin reactivarea uneia dintre propunerile din perioada negocierilor legate de constituirea alianţei de guvernământ de la sfârşitul anului trecut, potrivit căruia PL obţine susţinerea candidatului său Dorin Chirtoacă la Primăria capitalei? Ar putea exista şi alte explicaţii ale unui comportament nu tocmai obişnuit pentru PLDM.  

Partidul Liberal este activ, combativ, cu mesaj clar împotriva actualei guvernări, mult mai dur decât în campania electorală precedentă. Vrea pe acest val să obţină un al treilea mandat pentru Dorin Chirtoacă şi posibil că anume aceasta a fost miza cea mare pentru care a renunţat la guvernare la începutul acestui an. Urmează să vedem în cel mai scurt timp, dacă este dispus să reia negocierile sau va prefera să intre, pe acelaşi val, în alegeri anticipate parlamentare?

Blocul electoral Platforma Populară Europeană din Moldova are rolul principal de a consolida experienţa şi vizibilitatea politică a liderului Iurie Leancă, dar şi ale echipei sale care nu a fost prea cunoscută pentru publicul larg până acum. Poate avea ceva şanse în centrele urbane la nivel de consilieri, nu şi la funcţia de primar al capitalei, cu tot respectul pentru experienţa, onestitatea şi curajul lui Oazu Nantoi. Motivul l-ar fi putut formula chiar Oazu Nantoi: „Clasa politică din Republica Moldova este în mare parte un produs anti-sistem, iar un singur element anti-anti-sistem nu este suficient pentru a constitui un sistem normal”.

Partidul Comuniştilor face o campanie activă, amplă şi suficient de costisitoare, în special în Chişinău, unde l-a delegat pe omul de afaceri Vasili Chirtoca la funcţia de primar. Are mesaj pozitivist, parţial pentru că de la alegerile parlamentare încoace şi-a făcut un mesaj moderat, demn, după părerea sa, de o „opoziţie constructivă”, parţial, pentru că un mesaj mai agresiv în raport cu guvernarea ar turna mai mult apă la moara principalului său concurent electoral –. PSRM

Partidul Socialiştilor şi-a menţinut spiritul activ şi mesajul agresiv la adresa guvernării, de data trecută, dar şi la adresa lui Dorin Chirtoacă şi a PL  în ansamblu. De asemenea, cheltuieşte mulţi bani, se pare că până la această etapă cei mai mulţi şi această înseamnă că miza PSRM este mare, inclusiv câştigarea masivă a alegerilor locale ca primă treaptă pentru preluarea guvernării în cadrul unor alegeri parlamentare anticipate sau ordinare. PSRM şi liderul acestuia, Igor Dodon, au renunţat în mare parte la „cartea rusă” pe care au jucat-o în alegerile trecute, în special pentru că guvernarea îi oferă suficiente subiecte de critică masivă şi dură pe plan intern. Volens-nolens, mişcarea protestatară devine un partener în acest sens.

„Partidul Nostru” al lui Renato Usatăii este un alt partener făţiş şi discret al PSRM, în această campanie, dar şi în ulterioarele. Este de presupus că PSRM şi PN au partajat conştient zonele de influenţă, cel puţin la nivel de municipiile Chişinău şi Bălţi. Partajarea constă nu doar în faptul că Renato Usatîi a lăsat-o să candideze în linişte pe Zinaida Grecianîi la Chişinău, el „retrăgându-se” la Bălţi, dar şi în faptul că a înaintat din partea partidului său un candidat cu un CV distinct european. Iar aceasta înseamnă că Ilian Caşu va lua voturi, poate nu foarte multe, nu de la Zinaida Grecianîi, ci de la Dorin Chirtoacă, de la Serafim Urechean, poate de la Oazu Nantoi, PPRM.

Soluţii realiste şi mai puţin realiste, dar necesare

Campania electorală pentru alegerile locale 2015 denotă o situaţie complicată în ţară. Situaţia este complicată nu pentru alegerile înseşi. În societăţile democratice, guvernările, locale şi naţionale, trebuie să vină şi să plece, pentru împrospătarea sângelui societăţii. Însă de data aceasta, câştigarea masivă a puterii locale de către forţele politice orientate spre Rusia, poate aduce după sine diminuarea legitimităţii guvernării centrale, respectiv, alegeri parlamentare anticipate într-un viitor destul de apropiat. Rezultatul acelor alegeri este uşor de pronosticat, precum este de aşteptat ca forţele politice respective să deturneze cursul european al Republicii Moldova. Această contradicţie dintre cursul firesc al democraţiei şi interesul vital al ţării poate fi dezlegată prin adoptarea unor soluţii neordinare, nu foarte realiste la această etapă, dar extrem de necesare, inclusiv.

Unu: Toate partidele, în special cele de orientare euro-asiatică să-şi declare oficial angajamentul că nu vor deturna cursul actual de dezvoltare al ţării, cel puţin o perioadă de 5-10 ani. Procedând astfel, ele nu vor face decât să demonstreze în practică propria onestitatea şi justeţea îndemnurilor pe care le-au adresat în tot acest timp partidelor pro-europene de a nu forţa lucrurile în această privinţă. Un asemenea gest ar oferi unei bune părţi a populaţiei şansa de a vota ne-geopolitic în aceste alegeri locale, punând preţ pe specialişti buni şi oameni oneşti;

Doi: Partidele de la guvernare să-şi facă publică oficial poziţia actuală în problema „furtului veacului”, cu indicarea celor care portă răspundere pentru aceasta şi anunţarea demisiei lor;

Trei: Partidele de la guvernare să-şi facă publică invitaţia pentru partidele cu care pot constitui coaliţia majoritară, cu prezentarea publică a ofertei politice pentru acestea şi viziunea de viitor în ceea ce priveşte reformele de constituire a instituţiilor funcţionale ale statului şi modernizarea ţării.

Ar putea exista şi alte soluţii neordinare, dar foarte necesare în această situaţie foarte neordinară a Republicii Moldova. Ar fi, poate, unicul, ultimul test de capacitate?

Valeriu Vasilică, IPN