Injuria şi calomnia vor fi pedepsite cu muncă neremunerată sau arest contravenţional

Injuria şi calomnia vor fi pedepsite cu amenzi, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest preventiv, odată cu intrarea în vigoare la 31 mai a noului Cod contravenţional al R. Moldova, transmite Info-Prim Neo. Persoanele care vor aduce injurii în public, vorbe sau fapte care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei vor fi sancţionate cu amendă de la 400 la 1200 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore. Injuria adusă în mass-media va fi pedepsită cu amendă de la 1000 la 2000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore. Persoanele fizice vor fi pedepsite pentru calomnie (răspândirea cu bună ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave) cu amendă de la 1600 la 2400 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional de până la 15 zile. Pentru aceeaşi infracţiune persoanele cu funcţie de răspundere riscă amendă de la 2400 la 5000 de lei, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an. De asemenea, persoanele cu funcţii de răspundere care vor încălca dispoziţiile legale privind accesul la informaţie şi cu privire la petiţionare riscă să plătească amendă de la 800 la 1000 de lei. Pentru prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date vădit eronate persoanele cu funcţii de răspundere riscă amendă de la 900 la 1100 de lei. Conform noului cod contravenţional, contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui cu amendă în mărime dublă, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest contravenţional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.