Inițiativa Guvernului nu respectă condițiile de revizuire a Constituției, CC

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra amendamentelor la Constituție, propuse de Guvern, în ceea ce privește numirea judecătorilor, componența și competența Consiliului Superior al Magistraturii. Într-un briefing de presă după pronunțarea dispozitivului, președintele Curții, Domnica Manole, a precizat că instanța constituțională a constatat că proiectul de lege înaintat de Guvern nu respectă condițiile de revizuire a Constituției și nu poate fi înaintat spre examinare Parlamentului, transmite IPN.

Prin amendarea Constituției, Guvernul propunea excluderea termenului iniţial de cinci ani de numire a judecătorilor. Drept urmare a adoptării acestui proiect de lege, judecătorii ar fi fost numiţi în funcţie, până la atingerea plafonului de vârstă, de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Executivul mai propunea completarea Constituţiei cu prevederea referitoare la dreptul președintelui Republicii Moldova de a respinge doar o singură dată candidatura propusă de CSM.

Curtea Constituțională a constatat că nu corespund limitelor materiale de revizuire a Constituției partea care prevede că președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM în măsura în care lipseşte un mecanism care va exclude crearea unor blocaje instituţionale în procedura de numire a judecătorilor.

Domnica Manole a precizat că, analizând sesizarea depusă, prin care Guvernul a solicitat aviz asupra  proiectului de lege pentru modificarea Constituţiei, Curtea a observat că la data înregistrării sesizării, 1 iulie 2020, Hotărârea de Guvern prin care s-a adoptat proiectul de modificare a Constituţiei nu era publicat în Monitorul Oficial. Or, Hotărârile adoptate de Guvern şi nepublicate în Monitorul Oficial sunt inexistente. De asemenea, Curtea a observat că proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei, aprobat prin Hotărâre de Guvern la 22 ianuarie 2020, diferă după conţinut de proiectul înaintat de guvern spre avizare Curţii Constituţionale.

Avizul instanței constituționale este definitiv şi nu poate fi supus niciunei căi de atac.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.