Inițiativă de limitare a costului total al unui credit

Legile existente în Republica Moldova nu conțin prevederi care să protejeze interesele debitorilor în cazul anumitor șocuri economico-financiare excepționale și sistemice. O spun deputații Partidul Acțiune și Solidaritate, care vin cu un proiect de lege pentru limitare a rezonabilă a costului total al unui credit, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a remarcat că prin proiectul înaintat se impun standarde minime de evaluare a bonității unui consumator de credit sau împrumut, care au fost numite „cerințe de creditare responsabilă”. Instituția financiară, fie banca sau compania de microcreditare va trebui să evalueze adecvat bonitatea beneficiarului creditului, respectiv să evalueze capacitatea lui de întoarce a creditul. Această evaluare trebuie să se bazeze pe prezumția că beneficiarul creditului va fi capabil să-și onoreze obligațiile. „Trebuie exclus din start modelul de business în care compania de microcreditare, fiind conștientă că persoana nu va putea întoarce creditul, îi eliberează acel credit, pentru ca după asta să aibă dreptul să-i exproprieze tot ce are”, a explicat deputatul Alaiba.

În cazul în care instituția financiară, fără vina beneficiarului creditului, a evaluat incorect bonitatea acestuia, se anulează dobânzile, penalitățile, orice alte comisioane de întârziere și persoana rămâne datoare doar cu corpul împrumutului. Autoritățile de supraveghere, fie CNPF sau BNM, vor stabili indicatorii de creditare responsabili.

Prin respectivul proiect se impun și cerințe privind costul total al creditului sau împrumutului. Costul total trebuie să fie unul rezonabil și va respecta cerințele practicii comerciale corecte, să nu denatureze echilibrul dintre beneficiar și bancă. În același timp, se plafonează rata dobânzii din contractual de credit la maxim 50%, iar toate celelalte cheltuieli: comisioane, taxe, penalități de întârziere, pe fiecare zi de credit nu vor fi mai mari de 0,04%. dacă persoana împrumută cinci mii de lei nu poate fi datore cu 150 de mii de lei, dar, cu cel mult, zece mii de lei, a exemplificat parlamentarul.

Deputatul spune că există necesitatea a astfel de prevederi, întrucât, în Republica Moldova nu există standarde clare de evaluare a bonității consumatorului de credite, unele produse, mai cu seamă din domeniul microcreditării, din cauza insuficienței de transparență și din cauza unei evaluări nesatisfăcătoare din partea instituției financiare, predispun consumatorii să-și asume angajamente financiare pe care mai apoi nu și le pot onora. Din cauza inacțiunii instituției, consumatorul este impus să plătească sau să-și piardă proprietățile și să plătească sume cu dobânzi de 800%. De asemenea, nu sunt garanții suficiente pentru a asigura împrumuturile responsabile. Din cauza caracterului vag al dispozițiilor privind evaluarea bonității, există situații când sunt eliberate credite fără o evaluare aprofundată, respectiv, acest lucru poate provoca îndatorări în spirală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.