Ingrid Tersman, decorată cu Ordinul de Onoare pe final de mandat

Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, a fost decorată de către preşedintele Nicolae Timofti cu „Ordinul de Onoare”, în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale de prietenie şi colaborare, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Preşedinţie, se precizează că Ingrid Tersman a avut o întrevedere de sfârşit de mandat cu şeful statului. Nicolae Timofti a apreciat înalt contribuţia ambasadoarei la dezvoltarea relaţiilor bilaterale moldo-suedeze şi sprijinul preţios acordat de Suedia în atingerea de către Republica Moldova a unor obiective de primă mărime de politică externă, şi anume semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi liberalizarea regimului de vize cu spaţiul european. De asemenea, preşedintele Timofti a elogiat susţinerea de către Suedia a numeroase programe de asistenţă în Republica Moldova, în diferite domenii.

Nicolae Timofti i-a acordat „Ordinul de Onoare” şi preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Haltere, Tamas Ajan. Distincţia de stat a fost oferită în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea şi propagarea sportului în Republica Moldova, pentru contribuţia substanţială la consolidarea bazei tehnico-materiale a sportului cu haltere şi la evoluţia reuşită a sportivilor în cadrul competiţiilor internaţionale. Înainte de ceremonie, şeful statului a purtat o discuţie cu Tamas Ajan despre sportul cu haltere, făcând un schimb de opinii despre dezvoltarea acestui sport în Republica Moldova şi pe plan mondial.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.