În prezent, în spațiul public are loc o discuție aprinsă despre care ar trebui să fie atitudinea societății față de acele zeci de mii de alegători care au acceptat să-și vândă voturile la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional din 20 octombrie. Să aibă o atitudine ca față de făptași sau ca față de victime? Din același unghi, este luată în considerare problema acelor mii de activiști care au participat la organizarea cumpărării în masă a voturilor și ale căror nume au devenit cunoscute prin mijloace nu în întregime legale. Despre cauzele, metodele și scopurile corupției în masă a alegătorilor, inclusiv prin ingerințe străine în alegerile și alegerea civilizațională a cetățenilor moldoveni au discutat invitații dezbaterii publice „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expert permanent al proiectului, a declarat că alegerile sunt o formă de participare a cetățenilor la viața social-politică a statului – o instituție importantă pentru funcționarea sistemului politic și a regimului politic și legitimitatea acestora. Astfel, alegerile reprezintă procesul de alegere a deputaților și a funcționarilor prin vot. Alegerile asigură reînnoirea sistematică și responsabilitatea puterii, protejând astfel societatea de stagnare, abuz și pericolul dictaturii.
„Alegerea țării este direcția de dezvoltare. Țările dezvoltate și puternice își creează propriile sisteme politice și economice, creând astfel centre de greutate către care se orientează alte țări care împărtășesc aceleași valori și cele slabe care doresc să se alăture celor de succes. Acest tip de aspirație, susținută de acțiuni concrete, poate fi numită alegerea țărilor. De exemplu, acum două țări, fostele republici sovietice – Moldova și Georgia, fac o alegere între UE și „Lumea Rusă”, explică expertul.
În ceea ce ține de ingerința străină, potrivit lui Igor Boțan, aceasta reprezintă pătrunderea unui stat în treburile interne ale altuia, cu încălcarea suveranității sale. Intervenția este interzisă de Carta ONU, acest principiu fiind la baza relațiilor internaționale. Prin protejarea independenței statelor mai slabe, principiul neintervenției urmărește să le protejeze de interferențele și presiunile celor mai puternici. Principiul non-interferenței este aplicabil mai degrabă în sfera relațiilor interstatale decât în activitățile umanitare.
Andrei Curăraru, expert politici publice, Comunitatea WatchDog, consideră că în aceste alegeri s-a văzut cum arată un război hibrid și cum un stat străin se implică în treburile interne ale Republicii Moldova. De asemenea, s-a văzut cum o țară atât de săracă și neprotejată cum este Republica Moldova se poate proteja de astfel de atacuri în care sunt utilizate sume greu de imaginat. Și datele poliției denotă că doar în ultimele două luni, circa 39 de milioane de dolari au fost utilizați împotriva Republicii Moldova.
În opinia expertului, pentru a influența rezultatele alegerilor sunt folosite cele mai vulnerabile pături sociale. Datele de la alegeri arată că foarte activ au votat tinerii cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani, dar și cei cu vârsta mai înaintată. Ultimii sunt cei în rândul căror a avut loc în mare parte această corupere electorală. Totuși, spune Andrei Curăraru, ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova este triumful democrației asupra războiului hibrid, este triumful voinței poporului, inclusiv al cetățenilor din diasporă. Aceasta chiar dacă unii, în încercarea de a dezbina societatea, spun că moldovenii din străinătate nu trebuie să participe la alegeri.
Expertul WatchDog susține că, indiferent de ingerințe, poporul trebuie să voteze, astfel încât statul de drept, procesele democratice să se realizeze, iar voința poporului să fie mai presus. În viziunea sa, alegerile din Moldova vor trece în perioadele următoare prin tot felul de încercări, cu multă ingerințe din afară, pentru că Rusia nu vrea să scape Moldova din zona sa gri de influență, în care Moldova rămâne neajutorată și săracă, pentru că așa este mai ușor să fie influențată.
Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, a menționat că în 33 de ani de democrație, de când Republica Moldova și-a obținut independența, alegerile au avut loc cu respectarea tuturor normelor și aceasta a fost și aprecierea dată de organizațiile internaționale. Ceea ce s-a întâmplat în anul 2024 – această cumpărarea masivă de voturi a arătat că democrația nu este dată pentru totdeauna, ci democrația trebuie apărată.
Potrivit lui, în aceste alegeri este vorba despre voturi cumpărate și este foarte important ca toții membrii societății să se gândească la asta. Toate acestea au loc pe fundalul unor narative inoculate cetățenilor precum că votul lor nu contează, pentru că decizia o vor lua alții în locul lor. Responsabilul de la Guvern precizează că într-o democrație orice vot contează, votul este un lucru esențial în procesele democratice. Toții cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă atunci când aud narativele precum că alții decid în locul lor și să le combată, pentru că de fapt fiecare cetățean are un vot, care reprezintă putere.
Daniel Vodă a declarat că fenomenul corupției electorale a fost masiv, iar datele de la poliție denotă că gruparea criminală Șor, prin sistemul creat, a reușit să implice sute de mii de oameni. „Mai bine de 180 de mii de cetățeni au fost implicați în această „piramidă” și cel mai periculos este că ei au avut pârghii pentru a influența asupra a mai bine de 300 de mii de voturi. Am văzut și alte dovezi, de exemplu, cum s-a folosit platforma unei bănci din Rusia prin care au fost trimise mai bine de 1,3 milioane de mesaje, lucru confirmat prin acte. Totuși avem o victorie a democrației, în pofida dorințelor anumitor forțe, inclusiv din afară de a influența procesele democratice din Moldova. Cetățenii, indiferent de limba de comunicare, regiune în care locuiesc– au putut respinge ferm aceste tentative. Oamenii trebuie să se mobilizeze și să-și apere democrația”, mai spune purtătorul de cuvânt al executivului.
Dezbaterea publică la tema „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.