Înfrângere categorică pentru junioare

Naţionala feminină de fotbal a Moldovei, alcătuită din jucătoare cu vârsta de până la 17 ani, a fost surclasată de Franţa, scor 8-1, în cel de-al doilea meci din cadrul turneului preliminar pentru Campionatul European din 2012, transmite Info-Prim Neo. Partida disputată duminică, 16 octombrie, la Vadul lui Vodă, a fost dominată de fotbalistele franceze, vicecampioane europene la ediţia trecută. Singurul gol al gazdelor a fost marcat de Victoria Gurdişi, în minutul 52. Dezastrul pentru naţionala Moldovei a venit în ultimul minut de joc, când Franţa a reuşit să înscrie tocmai trei goluri. După acest succes, Franţa s-a calificat în runda secundă a europenelor. În pofida înfrângerii categorice, elevele pregătite de Igor Şpaniora păstrează şanse la calificarea în turul următor al competiţiei, datorită victoriei obţinute în primul meci cu Ţara Galilor. În ultima partidă preliminară, Moldova va întâlni miercuri, 19 octombrie, echipa Insulelor Feroe, care nu acumulat deocamdată niciun punct în clasament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.