Indicele inflației se menține a patra lună consecutiv în jurul țintei de 5%, înregistrând 4,6% în luna ianuarie 2024. Coborârea indicelui inflației s-a datorat, în mare parte, cererii modeste de pe piața locală, aprecierii ratei de schimb, dar și diminuării tarifelor la energia electrică și gazele naturale, se arată în raportul BNM. Constatările se conțin în primul raport asupra inflației din acest an, prezentat de către guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, transmite IPN.
Guvernatoarea a menționat că deciziile de politică monetară își produc efectele. „Acest lucru ar trebui să impulsioneze creditarea, nu doar în partea destinată consumului, ci și economiei. Mi-aș dori să continui dialogul, pe de o parte cu băncile, pe de altă parte, cu companiile, astfel încât intermedierea financiară să fie una mult mai fluentă și mai aproape de o piață bancară a țărilor din vestul Europei”, a declarat Anca Dragu.
Rata anuală a inflației va avea o tendință stabilă în 2024, oscilând în jurul țintei de 5%. Astfel cea mai mică valoare a inflației va fi înregistrată în următorul trimestru din acest an, dar și trimestrele II și III din anul viitor. Valoarea cea mai înaltă va fi fixată, potrivit prognozelor, în primul trimestru al anului viitor.
Anca Dragu a precizat că Banca Națională își va ajusta politica monetară, astfel ca inflația să fie menținută în coridorul țintit, dar și să încurajeze cererea internă.