Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barak Obama, a promulgat legea cu privire la autorizarea Sistemului Generalizat de Preferinţe comerciale (GSP) până la 31 decembrie 2017, după ce acesta expirase la 31 iulie 2013. Reluarea GSP va permite companiilor moldoveneşti să exporte mărfuri industriale pe piaţa SUA fără achitarea taxelor vamale. Informaţai a fost comunicată de Ministerul Economiei, transmite IPN.
În conformitate cu legislaţia SUA, scutirea de taxe vamale la importurile de mărfuri eligibile în cadrul GSP va intra în vigoare la 29 iulie 2015 şi va rămâne în vigoare următorii doi ani. Acest document oferă retroactiv rambursarea taxelor plătite pentru mărfurile GSP eligibile, inclusiv a celor expirate, efectuate începând cu 31 iulie 2013 până în prezent. Procedura poate dura până la 90 de zile după lichidare sau re-lichidarea înregistrărilor.
Pe parcursul lunii iulie, Biroul Vamal şi de Protecţie a Frontierelor va emite un aviz în Registrul Federal în care va oferi informaţii detaliate despre cum poate fi obţinută o rambursare. Oficiul Reprezentantului Comerţului al SUA (USTR) va începe o revizuire a produselor GSP, iar în luna august va lansa revizuirea anuală pentru 2015 a produselor şi a ţărilor eligibile pentru GSP.
GSP este un program de promovare a creşterii economiei în curs de dezvoltare prin scutirea preferenţială de taxe vamale la importul pe piaţa SUA pentru circa 5000 de produse din 122 de ţări. GSP a fost instituit de SUA la 1 ianuarie 1976.