Îndreptarea de la medicul de familie nu mai este obligatorie, ordin

Ministrul sănătății, Ala Nemerenco, a semnat un ordin ce stipulează regulile de anulare a obligativității biletului de trimitere de la medicul de familie. Dispoziția a fost trimisă în toate instituțiile medicale, transmite IPN.

Potrivit ministrului, pacienții asigurați, la indicații medicale, vor putea primi consultații gratuite ale medicilor specialiști de profil de nivel raional și municipal fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. Se menține gratuită consultația medicilor specialiști la trimiterea medicului de familie sau altui medic specialist. Internarea în instituții medicale spitalicești de nivel raional și municipal se efectuează la trimiterea medicului de familie, cât și a medicului specialist.

Se interzice perceperea plăților de la persoanele asigurate ca serviciu contra plată pentru orice consultație sau investigație prevăzută în Programul unic de AOAM, inclusiv la prezentarea directă la medicul specialist, în instituția medicală care deservește teritoriul în care persoana este înregistrată la medicul de familie. „Instituția medicală în care sunteți înregistrați la un medic de familie nu are dreptul să vă perceapă nicio plată dacă dețineți poliță de asigurare. Aceeași pentru locuitorii întregului raion când merg la specialiștii de profil din secția consultativă din centrul raionalˮ, a precizat Ala Nemerenco.

Conducătorii instituțiilor medicale vor angaja prin cumul sau vor subcontracta în alte instituții medicale serviciile consultative de care nu dispun și vor informa populația unde, când și de cine sunt oferite aceste servicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.