Indexarea contribuţiilor de asigurări sociale ar contribui la majorarea pensiilor
Indexarea contribuţiilor de asigurări sociale ale angajaţilor ar permite calcularea reală a pensiei pentru limita de vîrstă, a declarat pentru Info-Prim Neo, Mefodie Vârlan, şeful Direcţiei probleme juridice şi sociale din cadrul Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova. Potrivit sursei citate, în prezent angajaţii fac lunar defalcări la Bugetul asigurărilor sociale de stat, dar acestea nu se atribuite la nici un fond , ci se personifică, acumulându-se la contul fiecărui angajat.
„Ar fi firesc ca aceste defalcări să fie indexate anual, precum se indexează pensiile, luând în consideraţie rata de creştere a preţurilor de consum şi rata de creştere a salariului mediu pe economie. Atunci persoana, când va pleca la odihna bine meritată pentru limita de vârstă, ar avea o pensie mai mare, mai bine zis, o pensie reală. Ne dăm bine seama că o asemenea abordare în situaţia economică şi financiară actuală este imposibilă. Dar la prima etapă, ar putea fi indexate aceste defalcări, ţinînd cont, cel puţin, de rata creşterii preţurilor de consum”, a subliniat Vârlan.
În prezent pensiile în Moldova sunt mici şi nu permit oamenilor în etate o viaţă decentă. Mulţi din ei cheltuiesc toţi banii pentru medicamente, spune sursa citată. După indexarea cu 17%, la 1 aprilie 2008, mărimea medie a pensiei în RM constituie 475 lei, în sectorul agricol – 422. În republică sunt înregistraţi 620 mii de beneficiari de pensii şi de alte prestaţii sociale.