Conflictul armat de la Nistru, urmat de faza latentă a acestuia, precum și restricțiile impuse mărfurilor moldovenești pe piața rusă în diferite perioade, au marcat puternic relațiile moldo-ruse pe parcursul perioadei de independență a Republicii Moldova. IPN a selectat cele mai importante evenimente și fenomene care au influențat relația cu acest partener cândva strategic al Republicii Moldova, incluzându-le într-o eventuală listă a Simbolurilor Independenței.
---
Conflictul armat de la Nistru, început în data 2 de martie 1992, a fost un conflict militar între Republica Moldova și regimul separatist, instalat în autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană”, care a avut sprijinul direct al militarilor ruşi dislocaţi în stânga Nistrului, precum şi al mercenarilor ruşi, printre care s-a aflat şi actualul vicepremier al Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, tot el şi reprezentant special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea transnistreană. Bătălia s-a dat pentru exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, situate pe malul stâng al râului Nistru, precum şi orașului Tighina, aflat pe malul drept al râului.
Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent. Motivul formal al conflictului transnistrean a fost adoptarea legislației privind limba română în calitate de limbă de stat, care, până atunci, în tot spaţiul sovietic era limba rusă, precum şi îngrijorările privind o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. În esenţă, în acest teritoriu s-au ciocnit două viziuni privind calea de dezvoltare de mai departe a Republicii Moldova şi a societăţii ei, după destrămarea Uniunii Sovietice. Luptele de la Nistru au răpit viaţa mai multor sute de oameni din partea ambelor părţi beligerante.
Documentul de încetare a focului, denumit oficial „Convenţia cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” a fost semnat pe 21 iulie 1992, la Moscova, de către preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin şi preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur, în prezenţa liderilor transnistreni – toţi cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei „zone de securitate”, constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste. A început să funcţioneze o Comisie unificată de control, tripartită, care monitorizează realizarea Acordului. După semnarea acestuia, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul regimului de la Tiraspol, conflictul transformându-se în unul din conflictele îngheţate de pe teritoriul fostei URSS. Ulterior, pentru soluţionare acestuia a fost constituit un mecanist multipartit de negocieri în formatul numit „5+2”, din care , în calitate de mediatori şi observatori, fac parte Federaţia Rusă, Ucraina, OSCE, SUA şi UE, plus reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, care au statut de „părţi”.
Summit-ul OSCE de la Istanbul obligă la 22 noiembrie 1999, Federaţia Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice, să evacueze până la 1 ianuarie2003, forțele sale militare și armamentul, staţionate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova încă din perioada sovietică. Declarația Summit-ului prevede că statele-părți „salută angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002”. Rusia a retras 58 de trenuri de echipamente și muniții din Transnistria, dar ulterior a adoptat poziţia conform căreia procesul de evacuare va fi finalizat doar după soluţionarea politică a conflictului transnistrean.
În luna iulie 2017, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Hotărârea prin care cere Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile staţionate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul acesteia, fiind primul document oficial în acest sens pe toată perioada Independenţei. În luna august 2017, guvernarea de la Chişinău a solicitat Organizației Națiunilor Unite în mod oficial să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul țării pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la începutul lunii viitoare.
Relația dintre Republica Moldova și Federația Rusă a fost marcată pe parcursul anilor și de nenumăratele embargouri la produsele moldoveneşti în calitate de instrument al relaţiilor bilaterale, cu începere din anul 2005, atunci când guvernarea comunistă a ţării a reorientat opţiunile geopolitice ale Republicii Moldova din direcţia Estică, în cea Vestică, cu apropierea considerabilă de structurile UE.
Cel mai masiv, însă acest instrument a fost aplicat cu începere din septembrie 2013, când deja se profila perspectiva reală de semnare a Acordului de Asociere cu UE. Restricțiile rămân în mare parte în vigoare şi acum, referindu-se la produsele de export strategice: vinuri, fructe, legume, conserve etc. După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%.
