Independenţa a influenţat în mod pozitiv domeniul sănătăţii, opinie

Independenţa a influenţat în mod pozitiv domeniul sănătăţii. Într-un articol publicat de IPN, directorul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate (PAS), Viorel Soltan, a menţionat că Republica Moldova şi-a creat propriul sistem de sănătate care este unic în zona fostelor ţări sovietice şi este apreciat mult de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Banca Mondială.

De la declararea independenţei şi până în anul 2005, Moldova a înregistrat progrese esenţiale în reformarea a tot ce numim prestarea serviciilor de sănătate. După 2005, sistemul a intrat într-o stagnare continuă, în care doar se acumulează problemele şi ele vor răbufni cu putere dacă nu vor fi soluţionate, spune expertul în sănătate.

„Atunci, în 2004, am muncit şi implementat o reformă cantitativă, cu stabilirea unui sistem conceptual nou de prestare şi finanţare de servicii. Reforma calitativă însă a întârziat: era nevoie să se intervină serios în sectorul spitalicesc pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale. Pentru că această reformă a întârziat mult, este mult mai dificil de a o implementa acum”, a afirmat Viorel Soltan.

Expertul speră că Moldova va reuşi să implementeze reforma mult aşteptată a spitalelor, va fi în stare să ofere accesul universal la serviciile de sănătate pentru toţi cei care au nevoie, va reuşi să mărească speranţa de viaţă, prosperitatea şi satisfacţia cetăţeanului.

La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.