Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi bate pasul pe loc

Asociaţia „Motivaţie”, în parteneriat cu Asociaţia din Serbia „Center for Society Orientation-COD”, a desfăşurat un prim proiect de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Coordonatorul proiectului, Igor Meriacre, preşedintele Asociaţiei „Motivaţie”, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că ideea a venit după mai multe discuţii cu persoanele cu dizabilităţi. Deşi Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU privind persoanele cu dizabilităţi în 2010, iar peste 2 ani a fost adoptată Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, situaţia acestora nu s-a schimbat deloc.

„Rampele de acces, cum nu au fost, aşa şi nu au devenit accesibile, locuri de muncă nu au fost create, iar alocaţiile au rămas la acelaşi nivel. Accesul la educaţie, servicii sociale şi medicale nu s-a îmbunătăţit. Nu sunt mecanisme, cu părere de rău. Avem o legislaţie bună şi dacă ar fi aplicată corespunzător, am avea o societate perfectă”, a spus  preşedintele Asociaţiei „Motivaţie”.  Acesta a notat că, nu doar Guvernul trebuie să ia măsuri, dar şi societatea civilă ar trebui să-şi schimbe mentalitatea. Monitori în cadrul proiectului au fost persoane cu dizabilităţi, care au discutat cu alte 149 de persoane cu aceleaşi probleme, de pe tot teritoriul republicii.

Hubert Duhot, manager de proiecte în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, a spus că discriminarea pe motiv de handicap este interzisă de  către Carta Uniunii Europene a Drepturilor Fundamentale ale Omului. Documentul recunoaşte drepturile persoanelor cu handicap la integrare. „În Uniunea Europeană au fost făcute eforturi considerabile şi ne bucurăm foarte mult că putem să colaborăm şi cu Moldova în acest domeniu. Felicităm Asociaţia „Motivaţie” pentru implementarea acestui proiect unic în Moldova”, a spus Hubert Duhot.

Proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea legislaţiei moldoveneşti în domeniul respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu standardele internaţionale, şi să ajute persoanele cu handicap să cunoască despre drepturile lor la studii, la muncă etc.

Reprezentantul Asociaţiei „Center for Society Orientation-COD”, Milos Milovanovic, a notat că raportul proiectului reprezintă un ghid pentru toate părţile implicate în soluţionarea problemelor identificate. „Iniţial, monitorii şi participanţii la proiect erau foarte pesimişti. După primul training de monitorizare, i-am văzut mai optimişti şi mai încrezători că pot schimba ceva. Acest raport de monitorizare ar putea să-i ajute să creeze o reţea puternică, care le va promova drepturile”, a spus Milos Milovanovic. El a adăugat că asociaţia pe care o reprezintă va continua să ajute la îmbunătăţirea situaţiei din Moldova, pentru a schimba în bine viaţa persoanelor cu dizabilităţi.

  • igor meriacre despre probleme.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.