Incertitudinile ce planează în jurul evoluției pandemiei și a evoluțiilor politice vor menține economia Republicii Moldova sub potențial. Se estimează totuși o revenire a PIB-ului la 3,8% în 2021, presupunând condiții mai favorabile, inclusiv datorită campaniei de vaccinare. Economia va căpăta avânt, fiind susținută de redresarea veniturilor disponibile, în parte datorită remiterilor, impulsului fiscal pozitiv și politicii monetare acomoditative. Se anticipează că majoritatea sectoarelor își vor reveni, agricultura fiind liderul acestei redresări, după ce a avut un an prost în 2020. Perspectivele au fost punctate de Banca Mondială în ediția de primăvara a Perspectivelor Economice pentru Moldova, transmite IPN.
Potrivit Băncii Mondiale, în 2022 se anticipează menținerea creșterii economice la nivelul anului 2021, cu o atingere lentă a potențialului în 2023.Toate sectoarele vor înregistra o redresare pe măsură ce încrederea consumatorilor și a investitorilor va crește pe fundalul unor condiții externe mai favorabile și a politicilor monetare și fiscale expansioniste.
Se preconizează o menținere a inflației sub coridorul de țintire al BNM de 5% +/- 1,5 pp în 2021-2022, cu o reluare a creșterii pe măsură ce redresarea se consolidează. În anul 2020, rata sărăciei, măsurată în funcție de nivelul de 5,50 USD PPC/zi, se estimează să crească cu 3,6 pp până la 14,2%.
Măsurile fiscale introduse pentru a reduce impactul pandemiei vor menține deficitul fiscal în jur de 4% din PIB în anul 2021, mai mare decât mediile istorice. Dar mai mic decât a fost planificat prin legea bugetului de stat. Pe viitor, BM consideră că poziția fiscală va fi problematică, deoarece întreprinderile sunt într-o situație dificilă, iar gospodăriile suferă de condiții nefavorabile pe piața muncii. Drept rezultat, este de așteptat ca datoria publică să crească constant, rămânând totuși relativ scăzută conform standardelor internaționale.
Banca Mondială precizează că perspectivele sunt marcate de riscuri negative substanțiale, iar fragila redresare depinde și de succesul campaniei de vaccinare. Riscurile interne sunt relaționate cu instabilitatea politică, slăbiciunea instituțională și constrângerile de ordin politic în implementarea reformelor sistemului judiciar și a celor structurale. Avansarea reformelor structurale pe termen lung, pe fundalul măsurilor de recuperare economică și al frământărilor politice, este de o importanță primordială. Capacitatea de a reduce impactul crizei și a sprijini redresarea economică va depinde în mod esențial de finanțarea externă, în mod special de negocierea reușită a unui nou program al FMI. De asemenea, pe viitor, Moldova va trebui să gestioneze inegalitatea de șanse și să accelereze crearea de locuri de muncă în sectorul privat. În sfârșit, așa cum a arătat episodul de secetă severă din anul 2020, economia este foarte vulnerabilă la episoadele de vreme extremă.
Banca Mondială notează că economia a câștigat un oarecare avânt pe fondul relaxării restricțiilor COVID-19. Afectată de pandemie și de seceta severă, economia s-a contractat în anul 2020, PIB-ul înregistrând o scădere de 7% din cauza consumului scăzut al populației, care s-a redus cu 7%, urmat de investiții și de stocuri. În anul 2021, economia a început treptat să își revină, dar majoritatea indicatorilor pe termen scurt se mențin încă în zona negativă.